FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - PANDURII 0 - 0

Somn adinc

Articol de GSP - Publicat marti, 13 noiembrie 2007 00:00

In statistica celei mai "adormite" reprize a sezonului, prima de aseara s-ar instala cu siguranta in top. Trupa lui Lacatus ar fi avut nevoie de eficacitate suta la suta pentru a deschide scorul pina la pauza. Primul sut pe poarta, si singurul, i-a apartinut lui Dica in minutul 10. Tot la faze notabile a mai intrat si "capul" lui Orac din 11 metri, putin pe linga (32), si reluarea imprecisa din plonjon a lui Ovidiu Petre (40). In rest, o lupta oarba la centru in care preluarile s-au realizat din mai multe atingeri, pasele au suierat in voie pe linga adresant, iar ritmul a oscilat spre cotele de avarie.

Lacatus a cautat efectul energizant dupa pauza in atacul alor sai si i-a presarat pe teren pe Surdu si Neaga. Iluzia a functionat. Viteza parca a mai crescut in fazele Stelei, chiar daca suturile pe poarta au intirziat sa apara. Apararea trupei lui Neagoe s-a bilbiit o data in minutul 63, insa Dica n-a profitat. Steaua a jucat perfect aseara rolul "Albei ca zapada", dar finalul basmului a fost altul pentru ca ''Printul" care s-o trezeasca n-a mai venit. si CFR-ul e tot mai departe!

Omagiu lui Sandri

In debutul partidei, galeria stelista a afisat un banner in memoria lui Gabriele Sandri (26 de ani), suporterul lui Lazio ucis duminica de un politist italian. In semn de protest fata de atitudinea fortelor de ordine care actioneaza pe stadioane, fanii ros-albastri de la Peluza Nord nu si-au incurajat deloc favoritii in prima repriza. ( Razvan Rotaru)

Incurajati de Gigi
Cu o jumatate de ora inaintea primului fluier al partidei de aseara, Gigi Becali a fost in vestiarul Stelei si i-a incurajat pe jucatori. Ulterior, latifundiarul a iesit pe gazon impreuna cu elevii lui Marius Lacatus, a urmarit citeva minute incalzirea, apoi a urcat in loja lui. La meci a asistat si mijlocasul Razvan Ochirosii, imprumutat la Gloria Buzau, accidentat grav in urma cu doua saptamini. (Razvan Rotaru)

Rateaza derby-ul
Fundasul Petre Marin nu a scapat nesanctionat de arbitru. El a incasat aseara cel de-al patrulea cartonas galben din acest sezon in Liga I si va fi suspendat pentru derby-ul cu Dinamo, din urmatoarea etapa. In pericol era si Nicolae Dica, insa capitanul n-a luat nici un avertisment. (Razvan Rotaru)


ADVERSARI LIGa // Slavia
Fara Drizdal
Slavia Praga l-a pierdut pe fundasul dreapta Frantisek Drizdal pentru revansa cu Steaua din 27 noiembrie. Drizdal a suferit o leziune musculara la coapsa, duminica seara, in meciul cu Zizkov (1-1), iar cotidianul Sport scrie ca va fi indisponibil pina la sfirsitul anului. Ieri, Slavia a plecat la Trebon, in sudul Boemiei, intr-un minicantonament ce va dura pina vineri, cind e programata revenirea la Praga. (Aurelian Botezatu)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Unii cu leul, alții cu tigrul » Detalii inedite la plecarea FCSB în Antalya: două fețe noi în lot și 5 absenți + Ce versuri și-a scris Adi Șut pe valiză
Superliga
Unii cu leul, alții cu tigrul » Detalii inedite la plecarea FCSB în Antalya: două fețe noi în lot și 5 absenți + Ce versuri și-a scris Adi Șut pe valiză
Puștiul-minune deplasat de FCSB în Antalya: are numai 15 ani și este fiul unui fost jucător de prima ligă
Superliga
Puștiul-minune deplasat de FCSB în Antalya: are numai 15 ani și este fiul unui fost jucător de prima ligă
Feblețea lui Mircea Lucescu a intrat în vizorul celor de la FCSB » Când s-ar putea face mutarea
Superliga
Feblețea lui Mircea Lucescu a intrat în vizorul celor de la FCSB » Când s-ar putea face mutarea

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează