Articol de GSP - Publicat sambata, 13 martie 2010 00:00
Patronul clubului Jiul Petrosani, Alin Simota, a dezvaluit faptul ca decizia de renuntare la finantarea clubului a venit si ca urmare a unor meciuri suspecte facute de unii jucatori din lot, preocupati indeosebi de pariurile sportive.
Pe langa acest motiv, Simota doreste sa traga un semnal de alarma si in ceea ce priveste neimplicarea autoritatilor locale in sustinerea financiara a echipei: "Aceasta renuntare a mea, pentru ca nu este vorba de 160.000 de euro este canalizata pe doua fronturi. In primul rand vreau sa trag un semnal de alarma fata de implicarea 0 a autoritatilor, dar poate ca din vara vor intelege si ei ca fotbalul este un fenomen social care aduce oameni la stadion indiferent de culoarea politica, insa acum avem sperante, dupa discutiile cu primarul, ca din vara vom avea si suportul lor desi este un an foarte greu. In al doilea rand, este vorba si de un protest al meu fata de jucatori pentru ca am avut in lot proprietari de case de pariuri, iar noi eram doar niste tantalai care organizam meciurile, iar ei jucasera deja alte rezultate. De aceea spun ca daca am vrea sa platim datoriile am putea, dar acum vrem sa regandim centrul de juniori pentru ca i-am lasat pe planul doi si a fost o greseala. Vom incepe un proiect din vara, din Divizia C cu alti jucatori tineri, curati, de pana in 19 ani, produsi in centrul nostru sau in Valea Jiului pentru ca ne-am saturat de mercenari. Acesta este proiectul meu, chiar daca voi avea alaturi de mine factorii locali sau nu", a declarat Alin Simota pentru Sport Total FM.
Acesta nu s-a ferit sa ofere numele jucatorilor suspectati, insa in ciuda acestor dezvaluiri, a confirmat faptul ca nu a fost contactat de nimeni din cadrul Federatiei Romane de Fotbal: "Stancu Valentin era proprietar de casa de pariuri in orasul Vulcan, coleg cu o gramada de alti jucatori ca Mircea Ilie sau Mihaita Gheorghe - dar in privinta acestor ultimi doi fotbalisti nu am dovada ca ei jucau la pariuri, insa stateau in aceeasi camera si erau total deconectati de la partide. Am avut meciuri dubioase cu Universitatea Cluj, Deva si atunci am ajuns la decizia ca nu mai are rost sa pierd bani cu astfel de jucatori. Daca cineva se va sesiza, le vom sta la dispozitie cu date, dar pana acum nu am fost contactat de nimeni din Federatia Romana de Fotbal."
Sursa: sptfm.ro
Emisiunea Fotbal la Matineu, Sport Total FM
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat