Articol de GSP - Publicat duminica, 09 mai 2010 00:00
Antrenorul echipei Gloria Bistriţa, Marius Şumudică, speră ca formaţia sa să se impună în duelul cu Unirea Urziceni.
"Nu mai are rost să vorbesc despre dificultatea meciului, întâlnim campioana României şi totodată cea mai buna echipă în acest moment. Vom trata jocul cu maximă seriozitate şi concentrare, mai ales că vrem să facem uitată partida de la Braşov. Vom lupta pentru un rezultat favorabil, care să demonstreze că avem valoare. Dacă învingem campioana, suntem eroi. Ne dorim ca bistriţenii să vină în număr cât mai mare la stadion, să fie alături de noi şi la bine şi la greu. Încercăm să scoatem cât mai multe puncte în aceste ultime trei etape", a spus Şumudică pentru site-ul oficial al clubului Gloria.
Directorul tehnic Remus Vlad a afirmat că partida cu Unirea este una foarte importantă, din mai multe puncte de vedere. "Trebuie să obţinem punctul sau punctele salvatoare, aceasta este prioritatea numărul unu pentru noi. Greutatea meciului se exprimă şi prin faptul că este posibil, dacă noi scoatem un rezultat bun, să îi scoatem pe cei de la Urziceni din cursa pentru titlu. Cu siguranţă Unirea vine la victorie, un succes i-ar asigura continuitatea în lupta pentru primul loc. Sunt elemente care sporesc importanţa şi dificultatea partidei", a spus Vlad.

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!