Articol de Răzvan Luţac - Publicat luni, 31 mai 2010 00:00
La 36 de ani după ce Jose Andrade îşi condusese naţionala către câştigarea Cupei Mondiale şi la nici un deceniu după ce tânărul Pele câştiga titlul mondial la 17 ani, Mondialul din Insulă avea să fie „înfrumuseţat” de cea de-a treia „Perlă Neagră” – Eusebio.
Deşi venea din postura unui fotbalist consacrat la acest turneu final, Eusebio nu a impresionat mai puţin decât alţi fotbalişti care au explodat pentru prima oară în drumul lor către visul de a câştiga trofeul suprem.
La ora debutului Cupei Mondiale din Anglia, Eusebio câştigase deja patru titluri de campion al Portugaliei, două Cupe ale Campionilor cu Benfica şi, cel mai important pentru el, Balonul de Aur al Europei în 1965.
Un fotbalist exponenţial – acesta era Eusebio, lucru întărit şi de spusele colegului său de la Benfica, Antonio Simoes : „Cu Eusebio am fost aproape de trei ori câştigători ai Cupei Campionilor Europeni, însă fără el poate nu reuşeam să câştigăm decât campionatul”.
Pentru că despre cariera lui Eusebio s-ar putea scrie câteva cărţi, ne vom opri aici la performanţele sale la această ediţie de Campionat Mondial.
Portugalia a fost repartizată într-o grupă dificilă, alături de Brazilia, campioana mondială en-titre, Ungaria, sfert-finalista ultimului turneu final, şi Bulgaria, care fusese şi ea la Mondialul din Chile.
După un prim meci în care Portugalia a trecut de Ungaria (3-1), a venit şi primul meci în care a marcat Eusebio – 3-0 cu Bulgaria – meci care ar fi putut decide calificarea lusitanilor – însă nu fusese aşa. Ungaria învinsese cu 3-1 campioana mondială Brazilia şi o victorie la scor a lui Pele, Garrincha şi compania ar fi dus la eliminarea portughezilor.
Însă lucrurile nu au stat cum ar fi vrut brazilienii – Simoes a deschis scorul în minutul 15, pentru ca în scenă să intre Eusebio douăsprezece minute mai târziu. Acesta trimitea cu capul în poarta lui Manga, scor la care brazilienii se pregăteau deja de lungul şi obositorul drum de întoarcere către Ţara Cafelei.
Rildo a dat semne că brazilienii mai au forţa de a reveni – a marcat pentru 1-2 – dar cele patru goluri pe care trebuiau să le înscrie în doar 20 de minute li s-au părut, probabil, imposibil de reuşit brazilienilor. Aşa că Eusebio, ca un adevărat gladiator care răspunde la semnul negativ al Cezarului, i-a executat pe campionii mondiali cu golul de 3-1 în minutul 85.
Şi astfel, portughezii au făcut pasul către marele meci din sferturile de finală, cel împotriva Coreei de Nord, în care asiaticii conduceau, după doar 25 de minute, cu un neverosimil 3-0.
Goodison Park, stadionul lui Everton, rămăsese amuţit. Toţi priveau cu ochii mari cât cepele scorul înscris pe tabela de marcaj. Probabil că, dacă formaţia „caramelelor” conducea cu un scor dublu marea rivală Liverpool, mirarea fanilor ar fi fost mai mică.
Însă Eusebio nu a rămas impresionat de performanţa celor care trimiseseră Italia acasă (cu mult mai puţine controverse faţă de modul în care o reuşeau vecinii sud-coreeni în 2002). A reuşit, de unul singur, să întoarcă rezultatul, iar în minutul 60 scorul era 4-3 pentru europeni !
S-a încheiat 5-3, iar debutanta Portugalia ajungea în semifinale. Meciul cu ţara gazdă, Anglia, nu a adus decât un gol care l-a ajutat pe Eusebio să se distanţeze în clasamentul golgheterilor. Şi atât, pentru că Anglia a învins cu 2-1, graţie dublei lui Bobby Charlton.
Ultimul său gol, cel din finala mică, a deschis drumul Portugaliei către medaliile de bronz. La final, Eusebio, cu nouă goluri, l-a depăşit la trei lungimi distanţă pe vicecampionul mondial Helmut Haller, cel care a ocupat poziţia a doua în acest clasament.
Şi, deşi a rămas în istorie drept cel mai bun fotbalist portughez, marele Eusebio a trăit un important capitol din cariera sa de fotbalist la acest turneu final de campionat mondial.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
