Articol de GSP - Publicat joi, 23 decembrie 2010 00:00
Antrenorul Rapidului, Marius Şumudică, a spus la Fanatik Show că el este singurul care decide soarta portarilor Coman şi Bornescu.
"Noi nu putem garanta locul de titular la Rapid. Şi Bornescu şi Coman sînt doi portari de valoare. Ei trebuie să îmi demonstreze că merită să apere. Nu va mai fi la fel ca acum, cu două meciuri unu, două meciuri altul.
Cine nu vrea să suporte concurenţa la Rapid, este liber să plece. Deci le transmit public: cine nu se aliniază la ce le cer eu şi la concurenţa, ne despărţim.
Aceste lucruri nu le decide Dinu Gheorghe, ci Şumudică. Să fie clar pentru totdeauna: eu îi vreau pe amîndoi la echipă. Între ei e o relaţie bună, dar cred că e de faţadă, pentru că şi eu ca jucător îmi doream ca titularul să dea chix ca să intru eu", a spus Şumudică.