INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FIFA

Se pregăteşte revoluţia împotriva FIFA! "Cluburile plătesc jucătorii dar nu participă la luarea deciziilor, nu e corect"

Marile cluburi s-au săturat să nu participe la deciziile importante luate de FIFA
Marile cluburi s-au săturat să nu participe la deciziile importante luate de FIFA

Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 iulie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 27 iulie 2011 17:17

Germanul Karl-Heinz Rummenigge, preşedintele clubului Bayern Munchen şi al Asociaţiei Europene a Cluburilor (ECA), a declarat, într-un interviu, că şi-a pierdut încrederea în FIFA şi că îşi doreşte ca grupările de fotbal să aibă în viitor o mai mare importanţă în organizarea acestui sport.

Rummenigge (55 de ani) a declarat, pentru publicaţia The Guardian, că şi-a pierdut încrederea în FIFA în urma recentelor scandaluri privind corupţia din cadrul acestui for şi că grupări precum Bayern Munchen, Manchester United şi Real Madrid ar trebui să pornească "o revoluţie" pentru transformarea fotbalului, dacă va fi necesar, informează AFP.

"Nu voi mai accepta mult timp că trebuie să fim conduşi de oameni care nu sunt serioşi şi curaţi. Acum este momentul să intervenim. Pentru că atunci când ştii că ceva nu este în regulă, ai obligaţia de a schimba lucrurile", a spus preşedintele ECA.

Potrivit lui Rummenigge, cluburile din lumea întreagă sunt în favoarea unei reforme a structurii puterii în fotbal. "Nu este vorba numai de cluburi de top, ci de toate cluburile. Sepp Blatter spune că va face curăţenie, însă faptul că nimeni nu mai crede în vorbele lui îţi spune totul. Nu mai sunt optimist, pentru că ei cred că sistemul funcţionează perfect aşa cum este. Este vorba de o maşină de bani, Cupă Mondială după Cupă Mondială. Iar pentru ei este mult mai important decât un management serios şi curat", a mai spus Rummenigge, declarându-se sceptic în ceea ce priveşte capacitatea federaţiilor naţionale de a schimba FIFA.

Pregătiţi de revoluţie
Oficialul grupării germane crede că toţi cei implicaţi în fotbal - cluburile, federaţiile, jucătorii, arbitrii şi fotbalul feminin - au dreptul de a se implica în procesul luării deciziilor. "Le voi mai acorda o şansă, însă sunt pregătit pentru o revoluţie dacă va fi singurul mijloc de a ajunge la o soluţie", a adăugat Rummenigge.

Fostul internaţional german nu este de acord nici cu mărirea numărului de participanţi la competiţii precum Cupa Mondială sau Campionatul European. "Când am câştigat eu Campionatul European (în 1980), erau opt echipe în faza finală. Acest număr se va tripla până în 2016. La Cupa Mondială erau 16 echipe, acum sunt 32. Cluburile plătesc jucătorii însă nu participă la luarea deciziilor. Nu suntem trataţi corect", a mai spus Karl-Heinz Rummenigge.

Sursă: Mediafax

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
FCSB, rămasă în 10 oameni cu Petrolul! Favoritul lui Becali a fost eliminat, apoi s-a apucat să dea autografe la margine
Superliga
FCSB, rămasă în 10 oameni cu Petrolul! Favoritul lui Becali a fost eliminat, apoi s-a apucat să dea autografe la margine
Omul cu banii de la FC Argeș iese în față și îl pune la punct pe Nicolae Dică: „100% va ieși și va spune asta despre mine!” »  Cine vine în Trivale? „O surpriză, discutăm la noapte!”
Liga 2
Omul cu banii de la FC Argeș iese în față și îl pune la punct pe Nicolae Dică: „100% va ieși și va spune asta despre mine!” » Cine vine în Trivale? „O surpriză, discutăm la noapte!”
Scos din primul „11” chiar înainte de FCSB - Petrolul: a vomitat la încălzire!
Superliga
Scos din primul „11” chiar înainte de FCSB - Petrolul: a vomitat la încălzire!

Povestea de film a unui fotbalist născut la Aiud, ajuns antrenor la Galatasaray, Dinamo Tbilisi și Lokomotiv Moscova! » A dispărut după singurul meci la care a asistat Stalin în tribune și se spune că ar fi fost executat

Medaliata cu argint de la Jocurile Olimpice i-a lăsat muți de uimire! A venit cu o rochie transparentă la „Săptămâna modei”


Comentarii (2)
fichirichi
fichirichi  •  28 Iulie 2011, 19:39
Postat de marian79iulian pe 27 Iulie 2011, 18:56

mai bine domnule karl heinz ...mai bine ati face o liga numai a voastra astia cu bani si lasatii pe astialaltii care nu se droghaeza, nu trucheaza meciurile pe la pariuri, nu cumpara jucatori cu 80 de mil de euro bucata sa joace intre ei separat de voi! ce rost are sa fiti deranjati! daca fifa ar impune maxim 3 jucatori straini in lot cum era pe vremuri, astia de va dati voi mari acum ati ajunge ciurucuri numai cu englezoi, nemtalai sau italieni in primul 11!

cat de dobitoc poti sa fii

marian79iulian
marian79iulian  •  27 Iulie 2011, 18:56

mai bine domnule karl heinz ...mai bine ati face o liga numai a voastra astia cu bani si lasatii pe astialaltii care nu se droghaeza, nu trucheaza meciurile pe la pariuri, nu cumpara jucatori cu 80 de mil de euro bucata sa joace intre ei separat de voi! ce rost are sa fiti deranjati! daca fifa ar impune maxim 3 jucatori straini in lot cum era pe vremuri, astia de va dati voi mari acum ati ajunge ciurucuri numai cu englezoi, nemtalai sau italieni in primul 11!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează