INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECLARAŢIILE LUI CRISTIANO PRODUC INDIGNARE

Scrisoarea deschisă pentru Ronaldo: "Nu vă întrebaţi niciodată, domnule, de ce numai d-voastră sînteţi fluierat şi alţi fotbalişti de calitate nu?"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 21 septembrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 21 septembrie 2011 15:18

"Suporterii m-au huiduit din invidie că sînt bun, frumos şi bogat". Aceste declaraţii făcute de Cristiano Ronaldo după meciul Realului de la Zagreb, 1-0 cu Dinamo în prima etapă a grupelor Ligii, au făcut înconjurul lumii. Reacţiile au fost diverse, dar cele mai multe au primit afirmaţia cu indignare. Unul dintre cei supăraţi i-a trimis o scrisoare deschisă starului Realului. O reproducem integral.


"Domnule Cristiano Ronaldo. Mă prezint. Mă cheamă Fernando Madina, sînt de naţionalitate spaniolo-venezueleană, rezident în Sevilla de 35 de ani şi trăiesc muzica. Sînt basistul şi solistul trupei de rock Reincidentes (orice jucător ştie de existenţa noastră).
Vă scriu pentru a vă prezenta profundul meu dezgust, ca să nu spun greaţă, faţă de declaraţiile făcute la finalul partidei din Champions League în care Real Madrid a înfruntat la Zagreb echipa locală. Uite, domnule Cristiano. Eu nu am nici un dubiu că nu sînt nici bogat, nici frumos şi nici nu ştiu să joc un fotbal uimitor. Vreau însă să ridic mai multe probleme.

1. Trăim vremuri în care faptul de a fi bogat nu poate fi motiv de invidie, cît de furie, ţinînd cont că muncitorii simpli plătesc preţul unei acute crize economice pe care nu ei au generat-o. Vedem cum oamenii care joacă fotbal, sau investesc la bursă, sau pur şi simplu exploatează lucrătorul evită să-şi achite taxele la stat, pentru a nu vorbi şi de alte profesii care îmbogăţesc şi sînt de onestitate dubioasă, iar toate acestea încep să destabilizeze state întregi. Faptul că fotbaliştii cîştigă sume mari de bani nu fac mai grave decît sînt declaraţiile lor, deşi consider că sînt excesive, deşi este adevărat că, de asemenea, produceţi bani.

2.
Că sînteţi frumos, nu am nici o îndoială, iar că jucaţi un fotbal bun, cu atît mai puţin.

3. Există un punct asupra căruia cred că ar trebui să reflectaţi: smerenia. Să vă dau un exemplu: Orice cetăţean din această ţară şi din multe altele nu ar putea să creadă că Andres Iniesta, Xavi Hernandez ori Lionel Messi ar face acest tip de declaraţii. Şi ştiţi de ce? Pentru că sînt smeriţi. Pentru că nu se cred în centrul universului sportiv, pentru că sînt jucători de echipă şi pentru că înainte de a vorbi gîndesc, ceea ce e ceva foarte important (deşi avînd în vedere aparenta capacitate intelectuală a lor, permiteţi-mi să mă îndoiesc de reflecţiile lor).

4. Nu credeţi că sînteţi fluierat peste tot pentru aroganţa dumneavoastră, pentru zeflemea, pentru puţina solidaritate cu colegii în momente punctuale ale jocului, pentru declaraţiile date în presă? Pentru ce păţiţi aşa ceva, iar alţi fotbalişti de calitate nu? Niciodată nu vă întrebaţi?

În definitiv, domnule Cristiano, cei buni mereu dau mai multe palme, dar aţi demonstrat prin declaraţiile dumneavoastră că oamenii vă fluieră pe bună dreptate, pentru că oamenii gîndesc (nu la nivel intelectual, pe care-mi permit să-l pun la îndoială). Şi ştiţi că majorităţii oamenilor care urmăresc sportul, care îl iubesc, nu le plac sportivii care ar trebui să fie un exemplu pentru copiii care vin din spate, cu visuri, şi că oameni ca dumneavoastră şi ca actualul dvs. antrenor, vor sfîrşi prin a strica totul: camaraderia, ştiinţa de a cîştiga, ştiinţa de a pierde, solidaritatea, adevăratele valori ale competiţiei.

Se desparte de dumneavoastră un rocker care nu este nici bogat, nici frumos şi nici nu ştie să lovească mingea bine, nu-i aşa?"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
S-a întâmplat fix lucrul care l-a scos din sărite pe Șucu: „Nu pot accepta așa ceva!”
Superliga
S-a întâmplat fix lucrul care l-a scos din sărite pe Șucu: „Nu pot accepta așa ceva!”
Partenera titularului de la Rapid a plecat din România: „Alte 3 luni departe de tine. Nu sunt sigură dacă devine mai greu sau mai ușor”
Superliga
Partenera titularului de la Rapid a plecat din România: „Alte 3 luni departe de tine. Nu sunt sigură dacă devine mai greu sau mai ușor”
România, bătută zdravăn de Ungaria » Florentin Pera are mult de lucru înaintea Campionatului European de handbal feminin
Handbal
România, bătută zdravăn de Ungaria » Florentin Pera are mult de lucru înaintea Campionatului European de handbal feminin

Cosmin Olăroiu nu ne vrea în UE, Ion Țiriac nu ne vrea în NATO! Declarații controversate în studioul GSP: „Sunt stupefiat! Nu-mi trebuie bază militară! Știți ce ar merge, în schimb?”

Ce-a pățit soția fotbalistului când a ajuns în Botoșani? „S-a dus la mall în Iași, o sută de kilometri, și ne-a spus: «Mamă, ce oraș mare»!”


Comentarii (16)
sorin_steaua
sorin_steaua  •  21 Septembrie 2011, 18:19

Acum chiar daca Ronaldo a avut dreptate in declaratiile lui, de fapt a avut dreptate partial, ca nu e nimeni in masura sa spuna cine e frumos si cine nu, ideea e ca intr-adevar e un barbat ok, poate si frumos, asta ramane de apreciat de fiecar, dar nu poti sa faci asemenea declaratii chiar daca e adevarat, in primul rand el s-a imbogatit din simpatia publiculi fata de el, iar publicul trebui respectat indiferent ca te critica sau ca te aplauda, declaratia lui a fost mai mult decat penibila.

stefan1990
stefan1990  •  21 Septembrie 2011, 18:15

Ati tradus articolul cu Google Translate?

arkan1923
arkan1923  •  21 Septembrie 2011, 17:34
Postat de alexandru_p pe 21 Septembrie 2011, 16:40

ronaldo nu ar avea loc in echipa barcelonei, ca sa fie zeu. si nu ca fotbalist, ci ca OM! guardiola nu ar permite niciodata astfel de delcaratii deplasate jucatorilor sai. mourinho in schimb cred ca se simte chiar un pic mandru de ce a spus ronaldo, pt ca si el la randul sau face astfel de declaratii. degeaba sunt un fotbalist bun respectiv un antrenor bun. le lipseste modestia si fair play-ul, si pt asta, chiar daca vor castiga dpdv sportiv, lumea tot nu ii va iubi si in final vor fi tot pe locul 2. pt ca lupta murdar, pentru ca fac orice, fara niciun fel de scrupule pt a ajunge in fata, chiar daca asta inseamna sa loveasca in adversari!

hmmm,treaba cu locul 2 e relativa...eu traiesc in spania de mult timp si cunosc destul de bine fotbalul spaniol,in afara de simpatizantii catalanilor,toata lumea considera ca barça,de cativa ani duce o campanie agresiva in a masca faptul ca va fi eternul loc 2 pe plan sportiv,inclusiv sloganul 'mes que un club'...repet,nu sunt fan real madrid,vad doar lucrurile din interior sa spun asa. cat despre finalul postului taufoarte pertinent de altfel,mi se pare incredibil ca in dreptul echipei preferate sta stema celor de langa cimitir...fara sa te simti ofensat cu ceva,dar pari un microbist resuscitat. revenind la subiect,cred ca reactioneaza asa pt ca este provocat in fiecare situatie aparuta.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează