SPORTURI  »  AUTO  »  FORMULA 2

Marinescu, sub zodia cifrei 5: al 5-lea la start, al 5-lea la final, al 5-lea în clasamentul general

Mihai Marinescu
Mihai Marinescu

Articol de GSP - Publicat sambata, 29 octombrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 29 octombrie 2011 19:30

Pilotul român Mihai Marinescu a reuşit o nouă clasare în puncte în prima cursă de la Barcelona, în ultimul weekend de curse din Formula 2. Plecat din a treia linie a grilei de start, de pe poziţia a cincea, braşoveanul a făcut o cursă bună şi a reuşit să-şi păstreze locul pînă la final.

Rezultatul de azi îl lasă pe Marinescu pe locul 5 în clasamentul general, fără vreo şansă la unul din primele trei locuri, astfel că românul va mai concura mîine doar pentru a-ţi păstra poziţia şi pentru palmares.Cursa a fost cîştigată de campionul Mirko Bitolotti, urmat de Miki Monras şi Ramon Pineiro.

Marinescu a reuşit pînă acum să urce de 3 ori pe podiumul de premiere în cele 15 curse din Formula 2 şi a intrat de 10 ori în zona punctelor

La finalul cursei, cei clasaţi pe podium nu au mai sărbătorit deschizând sticlele de şampanie, în semn de respect faţă de italianul Marco Simoncelli, care a decedat săptămâna trecută, după ce a căzut la Marele Premiu al Malaysiei la MotoGP, şi de britanicul Dan Wheldon, care şi-a pierdut viaţa, în urmă cu două săptămâni, în urma unui accident petrecut în IndyCar.

Etapa a XVI-a a Campionatului Formula 2, ultima a sezonului, va avea loc duminică, de la 14.55

Clasament Formula 2:
1. Mirko Bortolotti (Italia)  - 273 pct
2. Christopher Zanella (Elveţia) - 181 pct
3. Ramon Pineiro (Spania) - 167 pct
4. Miki Monras (Spania) - 141 pct
5. Mihai Marinecu  (România) - 123 pct
6. Tobias Hegewald  (Germania) - 121 pct
7. Jack Clarke  (Marea Britanie) - 110 pct
8. Alex Brundle (Marea Britanie) - 102 pct

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Cupa Romaniei
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (3)
acvila_fcrb
acvila_fcrb  •  29 Octombrie 2011, 21:01

se poate si mai bine.. mult succes

justcatad
justcatad  •  29 Octombrie 2011, 20:27

5...?

edy91
edy91  •  29 Octombrie 2011, 19:41

Bravo Mihai.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează