Articol de Luminiţa Paul, Mirela Neag - Publicat sambata, 28 iulie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 27 iulie 2012 22:20
Invitaţii au respectat eticheta la recepţia de la hotelul-butic închiriat de COSR în centrul select al Londrei.
Stil şi eleganţă. În această notă s-au încadrat toţi invitaţii care au participat ieri la recepţia de inaugurare a Casei României la Londra. Două prezenţe feminine au atras atenţia: Nadia Comăneci, care a etalat o rochie mulată de culoare albastru-metalic, şi Daciana Sîrbu, soţia premierului Victor Ponta, care a venit îmbrăcată într-o rochie în cloş, de un roşu aprins. Bărbaţii, fără excepţie, au ales costume din stofe uşoare, negre sau bleumarine.
"Recunosc, am avut mari ezitări în a face această deplasare, la Londra, dar cînd am aflat că la ceremonia de deschidere a Jocurilor vor asista 120 de şefi de state şi guverne, am decis că şi sportivii români merită să fie reprezentaţi la acest nivel", a spus prim-ministrul Victor Ponta, care a avut un discurs extrem de scurt. Surse din anturajul premierului susţin că şeful de la Palatul Victoria se va întoarce în ţară imediat după festivitatea de deschidere şi că este puţin probabil ca acesta să asiste azi la vreo competiţie în care sînt prezenţi sportivii români.
Cu personalul de la Izvorani
Hotelul de lux numit şi 30 Pavillion Road este situat în spatele magazinului Harrods, la doi paşi de Hyde Park, şi are 10 camere. Închirierea acestuia pe o perioadă de trei săptămîni a costat COSR suma de 250.000 de euro. Cheltuielile de funcţionare se vor ridica la 3.000 de euro "pentru că, din economie, vom aduce personalul de la Izvorani şi vom lua mîncare de la supermarketuri", a mărturisit preşedintele Octavian Morariu. O cameră în regim hotelier la "30 Pavilion Road" costă 180 de lire pe noapte.
Ce e Casa României?
Casa unei ţări pe perioada JO e un fel de ambasadă olimpică. Este locul unde se organizează întîlniri între comunitatea românească şi oamenii din delegaţie, fie că sînt sportivi sau foste glorii. Tot acolo vin invitaţii altor comitete olimpice naţionale ca să discute cu cei din COSR. În "30 Pavillion Road" vor avea loc recepţii o dată la cîteva zile, la care participă oameni de afaceri, politicieni şi alte personalităţi. Pe 31 iulie se va organiza "Ziua României".
Lipă cu familia la JO
Conducătorul delegaţiei de canotaj a României la JO, Elisabeta Lipă, a venit la recepţia de ieri împreună cu soţul şi fiul său, un puşti în vîrstă de 15 ani şi de 1,90 metri înălţime. "Dragoş m-a întrecut la statură. A devenit cel mai înalt membru al familie", a spus cu mîndrie preşedinta FR Canotaj.
Beclea, la aspirator şi bucătărie!
Recepţia de ieri a fost gîndită şi pregătită în totalitate de către angajaţii Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, care au fost aduşi din ţară şi sînt cazaţi în hotel. "Dimineaţă am pregătit mîncarea, iar la prînz am dat şi cu aspiratorul", a spus Violeta Beclea-Szekely, director de marketing şi comunicare al COSR. Meniul asigurat de fosta campioană: tarte cu somon, icre şi pastă de brînză, muşchi de vită învelit în frunze de salvie şi bacon, mai multe feluri de salată. Aceasta a precizat că există şi angajaţi ai hotelului, dar aceştia fac o dată pe zi curat şi nu se află la dispoziţia lor.