Articol de Cristina Negrilă - Publicat miercuri, 12 septembrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 12 septembrie 2012 23:26
Xavi Hernandez este regele balonului. Nu mai încape îndoială. Catalanul are cele mai bune cifre din lume la capitolul pase reuşite.
A încheiat sezonul trecut cu 3.024 pase date în 2235 de minute jucate. Adică 1,4 pase pentru fiecare minut în care s-a aflat pe terenul de joc. Niciodată pînă acum un jucător n-a fost capabil să dea atîtea pase bune pe durata unui campionat. Îl urmează Xabi Alonso, cu 2.880 pase, însă madrilenul a bifat cu 1.000 de minute mai mult decît catalanul (adică 11 partide complete mai mult decît Xavi).
VEZI AICI UN VIDEO CU PASELE LUI XAVI HERNANDEZ!
Nu este singurul record bătut de jucătorul de 32 de ani. La Campionatul European din acest an a devenit fotbalistul cu cele mai multe pase date în această competiţie, detronîndu-l pe marele Zinedine Zidane care avea 707 de pase. Xavi a dat 734 de pase bune. Din fiecare 10 pase a greşit una singură. O statistică ce ar fi putut fi mult mai bună, dacă fotbalistul Barcelonei nu ar fi greşit 14 pase în primul meci de la Campionatul European, contra Italiei.
Nu e doar fotbalistul care a dat cele mai multe pase la un Campionat European, ci a reuşit aceeaşi performanţă şi la un Campionat Mondial. În Africa de Sud, în 2010, Xavi a încercat 669 de pase, dintre care 544 bune. Şi datorită paselor sale, "La Roja" a făcut istorie. Spania, cu 3753 pase în total, a depăşit Brazilia, care adunase 3547 pase la Mondialul din 1994.
Xavi Hernandez nu are rival la acest capitol, e fotbalistul care a dat cele mai multe pase din 5 dintre principalele campionate din Europa (Premier League, Serie A, Bundesliga, Ligue 1 şi Primera Division). Îl urmează Messi, Xabi Alonso, Dani Alves şi Mikel Arteta.
Cu Spania, catalanul a încîntat mai ales în două dintre partide. Contra Irlandei a dat 136 de pase dintre care 127 bune şi a bătut recordul legendarului Ronald Koeman, care reuşise 117 pase în 1992, contra Danemarcei.
În finala cu Italia, de la Campionatul European, Xavi a dat 107 pase, dintre care 100 complete.