INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TOP

Valoare sau noroc? Zenga şi Oli în top, Răzvan Lucescu submediocru în Orient

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat luni, 29 octombrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 29 octombrie 2012 19:43

Trei dintre foştii antrenori care au avut rezultate foarte bune în fotbalul românesc şi care au plecat să lucreze în fotbalul arab au rezultate diametral opuse.

E vorba despre Walter Zenga, Cosmin Olăroiu şi Răzvan Lucescu, care la un moment dat erau în acelaşi timp la cîrma unor echipe din Liga 1: Oli la Poli Timişoara, Lucescu la Rapid şi Zenga la Steaua.

Rezultatele lor însă, în Orient nu sînt aceleaşi pentru toţi. Dacă Olăroiu şi Zenga sînt antrenori de top, extrem de bine văzuţi, cu performamţe deosebite, în timp ce Lucescu junior a dezamăgit crunt şi e aproape ca şi demis de la actuala lui echipă.

Zenga şi Olăroiu conduc în clasamentul din Emiratele Arabe Unite. Italianul e pe primul loc cu echipa sa, Al Nasr, avînd două puncte peste trupa lui Olăroiu, Al Ain, care însă are un meci mai puţin disputate, cel din această seară, deplasarea cu Al Jazira.

În schimb, Răzvan Lucescu s-a făcut de rîs în debutul campionatului din Qatar pe banca lui El Jaish. După primele 5 etape, are nu mai puţin de 3 înfrînferi şi doar 4 goluri marcate, dar golaveraj negativ. Lucescu junior e pe locul 7 din 12 echipe, fiind deja la nu mai puţin de 9 puncte distanţă de liderul Al Sadd.


Cei 3 au în palmares măcar un trofeu în Liga 1, însă doar Olăroiu şi zenga au cîştigat campionatul. Italianul l-a reuşit pe banca Stelei, Oli tot pe banca Stelei, dar are în plus şi o Supercupă şi o Cupă a României, în timp ce Lucescu junior a cucerit o singură Cupă a României.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Campionate
Kosovo a reușit victoria istorică! S-a consemnat rezultatul la care nimeni nu s-ar fi așteptat
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Nationala
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Sârbul Novak Martinovic a început să râdă, când a fost întrebat despre incidentele de la România - Kosovo: „Nu pot să cred”
Nationala
Sârbul Novak Martinovic a început să râdă, când a fost întrebat despre incidentele de la România - Kosovo: „Nu pot să cred”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (46)
jijinel
jijinel  •  01 Noiembrie 2012, 17:25

ai scris de mai bine nu scriai articolul asta. si un copil de clasa a5a scria mai bine. acum de ce nu scrii k a castigat meciul cu Boloni, gazetarul....... ce esti? te faci de ras cu asemenea articole . " În schimb, Răzvan Lucescu s-a făcut de rîs în debutul campionatului din Qatar pe banca lui El Jaish. După primele 5 etape, are nu mai puţin de 3 înfrînferi şi doar 4 goluri marcate, dar golaveraj negativ. Lucescu junior e pe locul 7 din 12 echipe, fiind deja la nu mai puţin de 9 puncte distanţă de liderul Al Sadd." ... mai invata. pacat de ce a ajuns acest ziar;) Rusine

1948george
1948george  •  30 Octombrie 2012, 09:16
Postat de dice17 pe 30 Octombrie 2012, 06:28

Pai razvan este sub zero,a dat gres peste tot unde a fost cu o singura exceptie rapid 2006,cu noroc,mult noroc.Omul nu este facut sa fie antrenor,a demonstrat-o la rapid,la nationala,la brasov si pe unde a mai fost!nu inteleg totusi de ce nu i-a luat si pe florescu si cocis,nesimtitul ca mai canu ii facea felatii la florescu inainte de mecuri.Acum Rapid este in groapa din cauza lui,a adus jucatori ca:Apsotol,Surdu,Burca,Oros si alti expirati pe salarii enorme si nu ii mai poate da afara georgel,multumitii lui razvanica apidistilor,v-a distrus inca odata!Ma bucur ca se convinge acum toata lumea de cat de slab este razvan,pentru ca sia batut joc de nationala si de Rapid atat timp!Lasate razvan

Lasa-te se scrie corect .... scuze ! Oricum Rapid juca altceva cu el , cu cei ce au venit dupa e dezastru . Cu jucatori de zero lei n-ai cum sa faci performanta . Investitiile la Rapid n-au fost calitative ci cantitative , jucatori multi si de valoare indoielnica . Punctul meu de vedere este ( cel putin in privinta strainilor dar si a romanilor ) ca jucatorii care raman si joaca in campionatul nostru transferati pe sume modice nu sunt valorosi . Daca ar fi fost ar fi jucat la cluburi mult mai valoroase ! Ajungerea unor valori in fotbalul romanesc e pur si simplu o chestie de intamplare sau nesansa pentru ei c-au ajuns aici !

walhalla
walhalla  •  30 Octombrie 2012, 09:14
Postat de botizan pe 29 Octombrie 2012, 23:31

De parca ar conta :))... toate sunt o apa si un pamant ... de ar merge o ehipa gen Einthraht Frankfurt sau Lorient sa joace pe acolo , ar intoarce tot golful cu susu in jos , cu tot cu marii antrenori de acolo ::))

N-ai prins ideea. Sa nu comparam mere cu pere. Or fi avand un campionat slab, dar si asa trebuie sa faci oarece rezultate, fie ca antrenezi "macaronari" in cizma, fie ca antrenezi "camile" in desert.

Vezi toate comentariile (46)
Comentează