FOTBAL  »  DERBY DE ROMANIA  »  STEAUA - DINAMO 3-1

Bonetti pe cracă » Eşecul din derby a pus capăt răbdării acţionarilor dinamovişti

Dario Bonetti şi staff-ul său sînt singurii dinamovişti cu salariul la zi, jucătorii avînd restanţe de două luni +2   FOTO
Dario Bonetti şi staff-ul său sînt singurii dinamovişti cu salariul la zi, jucătorii avînd restanţe de două luni

Articol de - Publicat marti, 06 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 05 noiembrie 2012 22:52

Şefii sînt supăraţi pe jocul echipei şi pe faptul că antrenorul a plecat imediat după meci în Italia, preferînd să se relaxeze decît să analizeze prestaţia modestă a elevilor săi.

Dinamo a pierdut Derby de România, e pe locul 7 în clasament, la 13 puncte de liderul Steaua, cu şanse minime la titlu şi cu un viitor nesigur în privinţa clasării pe podium. Înfrîngerea a venit şi pe greşeli de arbitraj, dar şefii din Ştefan cel Mare sînt total nemulţumiţi de modul cum a fost alcătuită formula de start şi de strategia de joc: "Mai poţi spune ceva despre arbitraj cînd joci atît de prost?!".

Surse din cadrul clubului susţin că zilele acestea se va discuta despre demiterea lui Bonetti, locul său urmînd să fie ocupat pînă la finalul turului de Cornel Ţălnar, care va fi ajutat de Cornel Dinu! Ce i se impută, mai exact, lui Dario Bonetti?

1. Faptul că a aruncat în luptă o echipă bazată doar pe apărare, cu speranţa unor contraatacuri tăioase. Dragoş Grigore a fost trecut ca mijlocaş defensiv, iar Koulibaly stoper. Ambii au greşit la golul doi al Stelei, iar Grigore l-a pierdut pe Szukala la 3-1.

2. Titularizarea lui Edgar Alvarez, care a jucat în ultimele patru partide, ultima chiar cu 3 zile înainte de derby, contra Pandurilor, cînd a fost integralist. Hondurianul acuza o încărcătură musculară, însă Bonetti a riscat cu el, iar acesta a rezistat doar 11 minute, suferind o întindere la primul său sprint. A fost schimbat în minutul 14 cu Alexandru Curtean!

3. Imediat după meci, Dario Bonetti le-a transmis jucătorilor că au o zi liberă. Iar el împreună cu staff-ul său au plecat în dimineaţa de duminică spre luni în Italia! "Orice antrenor profesionist ar fi revăzut meciul, ar fi analizat ce nu a mers bine şi ar fi căutat soluţii, ar fi vorbit cu jucătorii şi ar fi încercat să-i remonteze, în nici un caz nu ar fi plecat în vacanţă!", au răbufnit roş-albii.

"Mitică să tacă!"
La finalul partidei, Dario Bonetti a vorbit şi despre preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, care spusese că italianul va fi demis dacă pierde cu Steaua. "Preşedintele Ligii are o funcţie foarte importantă şi ar trebui să se ocupe de alte lucruri decît cele din interiorul unui club. Unul dintre ele ar fi arbitrajul, adică să nu mai aducă arbitri care fluieră aiurea! De altfel, se ştie de partea cui este Dragomir. Cum a cui? A Stelei! Ar face bine să tacă!", a spus Bonetti.

Cum se apără Dario Bonetti:
- "Trebuie să recunosc, Steaua a fost mai bună din punct de vedere genetic. E o treabă genetică pentru că fizic au fost mai buni"
- "Fotbaliştii mei nu sînt la fel de solizi ca steliştii şi eu nu pot schimba acest lucru. Plus că ei sînt şi mult mai experimentaţi"
- "Oboseala a fost şi un factor care a dus la această înfrîngere, am jucat la 72 ore distanţă faţă de meciul cu Pandurii, din Cupă"
- "Arbitrul belgian a fost de o calitate slabă, am avut două penalty-uri neacordate. Cel de la 1-1 a fost mai clar decît cel acordat Stelei"

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

"Ce caută cocotierii ăştia la Dinamo?!"
Ex-dinamovistul Ionel Ganea a criticat dur la Recursul etapei prestaţiile transferurilor din vară ale roş-albilor, Alvarez, Koulibaly şi Boubacar: "Ce caută cocotierii, bananierii ăştia la o echipă precum Dinamo?! Nu aduc nimic bun în joc, sînt un minus pentru echipă". "Lăţosul ăla e un dezastru! Nu înţeleg de ce joacă", a spus şi Ioan Becali cu privire la Koulibaly, care a greşit la golul doi al steliştilor, după ce Grigore a pierdut mingea.

Danciu-gol explică
Ionel Dănciulescu a lămurit ieri discuţiile aprinse pe care le-a avut cu Dario Bonetti, spunînd că nu a refuzat să iasă la încălzire în minutul 20: "Au fost nişte faze de joc şi explicam amîndoi. Mister nu m-a trimis la încălzire şi eu am refuzat, e absurd! Am o carieră şi o imagine de apărat, am muncit o viaţă întreagă şi mi se pun mizerii în cîrcă".

Curtean: "N-am contat"
Alex Curtean a încercat să nu dea vina pe arbitraj pentru eşec: "De ce am pierdut? Fiindcă n-am mai contat în joc în repriza secundă. N-am mai fost agresivi, nu am mai pus probleme pe contraatac. Era greu să rezistăm fără să punem presiune pe adversar. Acum trebuie să o luăm din nou de la capăt". Roş-albii au pierdut o primă de echipă de 60.000 de euro şi nu se ştie cînd vor încasa un salariu restant.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Unii cu leul, alții cu tigrul » Detalii inedite la plecarea FCSB în Antalya: două fețe noi în lot și 5 absenți + Ce versuri și-a scris Adi Șut pe valiză
Superliga
Unii cu leul, alții cu tigrul » Detalii inedite la plecarea FCSB în Antalya: două fețe noi în lot și 5 absenți + Ce versuri și-a scris Adi Șut pe valiză
Puștiul-minune deplasat de FCSB în Antalya: are numai 15 ani și este fiul unui fost jucător de prima ligă
Superliga
Puștiul-minune deplasat de FCSB în Antalya: are numai 15 ani și este fiul unui fost jucător de prima ligă
Feblețea lui Mircea Lucescu a intrat în vizorul celor de la FCSB » Când s-ar putea face mutarea
Superliga
Feblețea lui Mircea Lucescu a intrat în vizorul celor de la FCSB » Când s-ar putea face mutarea

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”


Comentarii (42)
policefun
policefun  •  06 Noiembrie 2012, 18:30
Postat de masinimari pe 06 Noiembrie 2012, 13:48

Amice cred ca glumesti. In minutul 80 se vede pe stop cadre ca Tucudean il calca pe glezna pe Matei, iar sa te lamentezi legandu-te de o faza discutabila in conditiile in care tu nu ai avut decat o ocazie clara de gol mi se pare cel putin "jenibil".

Nu inteleg penalty-ul se da la fault la jumatatea terenului? pai cum pana mea nu am avut faze periculoase dar am avut doua penalty-uri neacordate? fiti seriosi a-ti castigat bravo dar realitatea trebuie citata, iar daca penalty-urile au fost trebuiesc acordate. Ce se intampla dupa ( nimeni nu poate sa stie daca DINAMo marca din ele) este alt subiect.

fotbalistu
fotbalistu  •  06 Noiembrie 2012, 17:16

bha cine-l critica pe boubacar e PROST. asta e singurul care alearga tot meciul. ia uitati-va putin la ultimele meciuri ale lui munteanu, zici ca e platit de altcineva. BANANIER SI COCOTIER NU POATE SA FIE DECAT GRIGORE.

neuercainerosu
neuercainerosu  •  06 Noiembrie 2012, 15:45
Postat de nikonist pe 06 Noiembrie 2012, 10:28

de dolarel munteanu ce se mai aude?

Nu vreau sa il mai vad in echipa.

Vezi toate comentariile (42)
Comentează