GSP SPECIAL  »  MIHAI NESU  »  MIHAI NEŞU

Mihăiţă Neşu, la 30 de ani: "Visez să fiu normal din nou! Doar Dumnezeu poate face o minune"

foto: antena 3
foto: antena 3

Articol de GSP - Publicat marti, 19 februarie 2013 00:00 / Actualizat marti, 19 februarie 2013 23:09

În ziua în care a împlinit 30 de ani, Mihăiţă Neşu a fost invitat special la emisiunea "Sinteza Zilei" de la Antena 3.

"În primul an a fost foarte greu, chiar şi in America am avut momente de cumpănă, în care am fost deznădăjduit, mai ales că la clinica lucram cel mai mult dintre toţi clienţii de acolo, avînd şi una dintre cele mai grave accidentări. Dar vizita de la Oradea şi discuţiile cu prietenii şi cunoştinţele m-au făcut să mă încred mai mult în Dumnezeu şi să-mi las speranţa în el. Totul devine mult mai uşor şi liniştea sufletească este mult mai mare. Pot trece mai uşor peste o problemă care se iveşte”, a marturisit fostul stelist, la „Sinteza Zilei”.

Acesta a continuat :„Doar Dumnezeu poate să facă o minune. Restul depinde de mine, să fac exerciţii si antrenamente. Visez acelaşi lucru. Odată cu vizita în America am aflat că toţi oamenii în aceasta situaţie visează aceleaşi lucruri. Subconştientul devine setat pe viaţă de dinainte şi nu se schimbă niciodată. Noi ne vedem mereu sanatoşi. Visez să fiu normal din nou”.

Mihai Gîdea, moderatorul emisiunii, i-a propus lui Neşu să devină director onorific la Antena 3 şi acesta a acceptat pe loc: "Nu ştiu exact cam ce ar trebui să fac, dar da, accept".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul
Altele
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul
Situație AIURITOARE în Ștefan cel Mare: „Dărâmi stadionul Dinamo, riști să-ți plece Spitalul de Urgență!” » Managerul de la Floreasca, pentru GSP: „Nu știu nimic, n-am fost informați!”
Superliga
Situație AIURITOARE în Ștefan cel Mare: „Dărâmi stadionul Dinamo, riști să-ți plece Spitalul de Urgență!” » Managerul de la Floreasca, pentru GSP: „Nu știu nimic, n-am fost informați!”
Francezul Eddy Gnahore, favoritul fanilor lui Dinamo, a numit aspectul la care Bucureștiul bate Parisul: „Sunt foarte impresionat!”
Superliga
Francezul Eddy Gnahore, favoritul fanilor lui Dinamo, a numit aspectul la care Bucureștiul bate Parisul: „Sunt foarte impresionat!”

Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul

Cum arată penthouse-ul lui Dennis Man din Arad, în care a investit salariul său la Parma pe o lună: „Și-a dorit mereu să fie discret”


Comentarii (19)
saviola2_8
saviola2_8  •  20 Februarie 2013, 00:48
Postat de slughita_i_guardiola pe 20 Februarie 2013, 00:15

iesty stelist deci nu iesti normal tre sa fim unicacati cu totii..ai anteles ma?:)

cat de prost sa fii sa faci catrinca pe seama unui om cu handicap? Sper sa primesti rasplata dupa inima ta neagra, pasare negricioasa! Sanatate Mihaita! Speram sa te vedem normal cat de curand!

borat101
borat101  •  20 Februarie 2013, 00:33

Nesule - Dumnezeu sa te binecuvanteze in continuare in a avansa cu sanatatea. Dar trebuie sa il cauti pe bunul Dumnezeu si sa ai credinta mare. Ai grija, nu te baga cu icoanele care sunt idoli, si care este o insulta la adresa LUI, nu este calea buna. Citeste Biblia. God Bless You!

slughita_i_guardiola
slughita_i_guardiola  •  20 Februarie 2013, 00:15

iesty stelist deci nu iesti normal tre sa fim unicacati cu totii..ai anteles ma?:)

Vezi toate comentariile (19)
Comentează