SPORTURI  »  ALTELE  »  JURNALUL.RO

Mizerie şi sărăcie la baza Lia Manoliu: "Diferenţa de performanţă stă doar în ce mănînci"

Foto: jurnalul.ro
Foto: jurnalul.ro

Articol de GSP - Publicat marti, 02 aprilie 2013 00:00 / Actualizat marti, 02 aprilie 2013 09:46

Jurnalul Naţional publică un reportaj despre mizeria de la sala Lia Manoliu, cea care a dat zeci de campioni mondiali şi europeni pentru România. Federaţia Română de Culturism a obţinut 35 de medalii de-a lungul timpul, dar "diferenţa încă se face în funcţie de criterii precum dacă ai ce mînca sau nu"

Reportajul semnat de Alina Turcitu scoate la iveală cum antrenorii şi practicanţii culturismul sînt nevoiţi să se antreneze în mizerie, iar salariile sînt mult sub performanţele înregistrate. Îi întîlnim aici pe antrenorii Dănuţ Enuţă şi Irina Muntean, cei care se chinuie anual să scoată campioni pe bandă rulantă, dar sînt nevoiţi să "taie din felia mea de pîine" sau "să-i iau cu maşina mea şi să îi duc pe băieţi să vadă şi ei marea". Dar, şi mai dramatic, "diferenţa între performanţă şi sport stă doar în ce mănânci. În ce-şi permite fiecare să mănânce".

CITEŞTE REPORTAJUL INTEGRAL PE JURNALUL.RO

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a făcut anunțul » Și-a găsit atacant: „E eliberat” + A fost golgheter în Superliga
Superliga
Gigi Becali a făcut anunțul » Și-a găsit atacant: „E eliberat” + A fost golgheter în Superliga
Feblețea lui Mircea Lucescu a intrat în vizorul celor de la FCSB » Când s-ar putea face mutarea
Superliga
Feblețea lui Mircea Lucescu a intrat în vizorul celor de la FCSB » Când s-ar putea face mutarea
Fostul jucător de la FCSB, erou în Arabia Saudită! A marcat golul victoriei în minutul 100!
Campionate
Fostul jucător de la FCSB, erou în Arabia Saudită! A marcat golul victoriei în minutul 100!

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”


Comentarii (2)
cfrclujole
cfrclujole  •  15 Aprilie 2013, 21:33

Ca peste tot in tara asta...

aius
aius  •  03 Aprilie 2013, 21:38

pai pe guvernantii nostrii-i doare la ...basca!!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează