Articol de GSP - Publicat joi, 11 aprilie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 10 aprilie 2013 19:10
Cel care a arbitrat finala Ligii din 1995 critică sistemul UEFA: "Ce am văzut la Dortmund a fost incredibil. Ofsaiduri de curtea şcolii. Tudor, Balaj şi Haţegan sînt mai buni decît mulţi din elită".
- Domnule Crăciunescu, se pot face asemenea erori în Ligă?
- Uite că se pot! Am văzut greşeli incredibile ale asistenţilor. Ofsaiduri de curtea şcolii, pe care, în mod normal, n-ai cum să le ratezi.
- La golul de 3-2 au fost...
- Două ofsaiduri în aceeaşi fază. Centrare şi patru nemţi sînt în afara jocului. Şi iarăşi ofsaid, cînd Santana împinge mingea în plasă. Plus cel de la golul Malagăi de 1-2.
- De ce aceste gafe?
- Pentru că sînt interese. Pentru că ţările dezvoltate dirijează totul în fotbal. Pentru că arbitrii lor sînt protejaţi, propulsaţi.
- Cum?
- Uite cum: unii sînt puşi pe un culoar favorabil, avînd curent puternic din spate, şi avansează. Arbitrii români vîslesc contra curentului. Mai mult, uneori sînt obligaţi să vîslească pe nisip.
- Avem arbitri mai buni?
- Mult mai buni. Tudor, Balaj, Haţegan sînt mai valoroşi decît mulţi din elită. Aminteşte-ţi de Urs Meier, elveţianul era considerat numărul unu. Şi greşea...
- Totuşi, Collina conduce Comisia UEFA.
- Nu poate nici el să schimbe nimic. Sînt forţe mult prea tari în fotbal.