SPORTURI  »  BASCHET  »  3 LA 3

GALERIE FOTO / Debut furtunos la Wizz Air Sport Arena Streetball 2013!

Articol de GSP - Publicat luni, 27 mai 2013 00:00 / Actualizat luni, 27 mai 2013 18:57

Sezonul al noualea de la Wizz Air Sport Arena Streetball 2013 a debutat weekendul tocmai încheiat pe terenurile din Universitatea Politehnică Bucureşti. Primul turneu s-a încheiat duminică seară, dupa trei zile de baschet la foc continuu, chiar dacă vremea capricioasă a dat mari bătăi de cap organizatorilor.

Peste 700 de jucători, cu vârste cuprinse între 12 şi 52 de ani, au participat şi peste 2.500 de spectatori s-au aflat în tribune de vineri până duminică. Câştigători la cea mai populară categorie, masculin Ă18 ani, a fost echipa Ironie Fină, care a avut în componenţă doi jucători din Liga Naţională de baschet, Dani Popescu şi Cătălin Vlaicu, cărora li s-a alăturat şi Hristu Şapera, antrenorul celor de la CSM Bucureşti.

Dacă actualul conducător al echipei naţionale, Dani Popescu, a terminat învingător, fostul ocupant al acestui post în selecţionata tricoloră, Paul Helcioiu, a încheiat competiţia la masculin plus 35 de ani pe locul al treilea. Helcioiu, unul dintre cei mai buni conducători de joc din România în ultimii 20 de ani, s-a retras din baschetul profesionist acum trei sezoane, şi-a readus aminte la Sport Arena Streetball de meciurile de altădată.

Invitat special la Wizz Air Sport Arena Streetball 2013 – Turneul 1 a fost Orban Gabor, semifinalist al ultimei ediţii Românii au Talent, care i-a încântat pe cei prezenţi cu acrobaţiile sale pe bicicletă. Gabor este unul dintre cei mai buni bikeri din România în concursurile de trial, un sport care asemenea baschetului 3x3 face parte din cultura urbană.

A fost ultima repetiţie înainte de cel mai mare turneu de baschet 3x3 organizat vreodată în România, care va avea loc în Piaţa Constituţiei între 21-23 iunie. Va fi un turneu de nivel mondial, singurul din Europa monitorizat la faţa locului de membri ai Comitetului Internaţional Olimpic, care vor decide în luna august, la Moscova, dacă baschetul 3x3 va deveni disciplină olimpică.

Câştigătorii Wizz Air Sport Arena Streetball 2013 – Turneul 1:
Feminin -14: White Ninja
Masculin -14: Pastila dementa
Feminin -18 ani: Queens
Masculin -18 ani: Bombardier
Feminin +18 ani: Still Us
Masculin +18 ani: Ironie fina
Masculin +35 ani: Bob’s Squad
Feminin +35 ani: Shooting Stars
Câştigătorul concursului de trei puncte: Tudor Boruz
Câştigătorul Skills Challenge ( concurs de îndemânare): Bogdan Amăriucăi

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
Europa League
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close