SPORTURI  »  ALTELE  »  JOCURILE OLIMPICE

Unde merge flacăra? » În această noapte se alege oraşul-gazdă a Jocurilor Olimplice din anul 2020

Articol de , - Publicat sambata, 07 septembrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 06 septembrie 2013 19:45

Istanbul, Tokyo sau Madrid. Acestea sînt metropolele candidate pentru Olimpiada care va avea loc peste 7 ani.

Alegerea oraşului care va organiza JO din 2020 are loc în cadrul unui congres, găzduit de capitala argentiniană. Iniţial, au fost şase oraşe care şi-au arătat intenţia de a organiza Olimpiada - Baku (Azerbaidjan), Doha (Qatar), Istanbul (Turcia), Madrid (Spania), Tokyo (Japonia) şi Roma (Italia).

Comitetele naţionale au completat cîte un chestionar, examinat de Comitetul Executiv al CIO, care a selectat numai trei dintre ele. Au rămas, astfel, în cursa finală Istanbul, Tokyo şi Madrid, aşa cum s-a stabilit pe 23 mai 2012.

Prezentare de 15 minute
Pînă pe 7 ianuarie, fiecare oraş şi-a prezentat dosarul de candidatură, adică expunerea în detaliu al planului olimpic. Responsabilii cu candidatura fiecărei metropole au avut timp de campanie, iar mîine membrii Comitetului Internaţional Olimpic vor vota cîştigătoarea.

Oraşele vor beneficia de o prezentare de cîte 15 minute în faţa membrilor CIO. Fiecare membru are dreptul să voteze un singur oraş. În toate fazele votării, sînt excluşi de la vot membrii care reprezintă ţările candidate.

Dacă după prima rundă nici un oraş nu a obţinut majoritatea, se vor susţine atîtea runde necesare pentru a se ajunge la majoritate. În prima fază, oraşul care obţine cele mai puţine voturi părăseşte competiţia, rămînînd astfel două metropole finaliste.

ISTANBUL - Leagănul tradiţiilor dublate de nou

Plusuri:
- infrastructură nouă şi modernă
- a cincea oară cînd candidează
- campanie dinamică, novatoare
- se bazează pe noţiunile de "tradiţie" şi "moştenire", valori preţuite de CIO
- guvernul turc a sprijinit foarte mult candidatura din punct de vedere financiar

Minusuri:
- protestele stradale din luna iunie, cînd 5 oameni au fost ucişi şi peste 8.000 răniţi, dau senzaţia de instabilitate socială şi politică
- serviciile publice considerate slabe
- transportul, de asemenea, problematic
- cazurile de dopaj în număr foarte mare, mai ales între atleţi

TOKYO - Mîinile sigure care susţin lumea

Plusuri:
- securitatea şi stabilitatea în regiune - este considerat cel mai sigur oraş din lume
- a eşuat cu candidatura pentru 2016, ceea ce a făcut să aibă acum un dosar foarte simpatizat si susţinut
- dreptul de organizare ar putea fi premiul emoţional de consolare pentru tragediile prin care a trecut Japonia - tsunami şi cutremure devastatoare în 2011

Minusuri:
- teama de dezastre naturale, dar şi de scurgerile radioactive de la centrala nucleară de la Fukushima
- unii îi consideră pe japonezi lipsiţi de pasiune pentru cauza olimpică

MADRID - Promisiunea progresului

Plusuri:
- eforturile făcute de comitetul de candidatură în ciuda problemelor economice prin care a trecut şi trece Spania
- majoritatea stadioanelor şi sălilor sînt deja construite şi în stare excelentă
- prezentarea de la faza finală a schimbat, se spune, multe voturi în favoarea spaniolilor

Minusuri:
- faptul că totuşi economia spaniolă este la pămînt, deci s-ar putea ivi probleme la capitolele găsire de fonduri şi organizare
- principiul nerostit al rotaţiei olimpice nu avantajează Madridul, avînd în vedere că JO din 2012 au avut loc tot în Europa, la Londra

Cotele la pariuri
Tokyo: 1.80
Madrid: 2.15
Istanbul: 9.00

Morariu va fi ales membru CIO
Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv din România, va fi ales azi membru CIO, românul fiind unul dintre cei nouă candidaţi la secţiunea personalităţi sportive.

Fostul mare rugbyst român va fi sigur validat ca membru CIO avînd în vedere că pentru cele nouă locuri vacante candidează nouă persoane. Va fi, practic, o simplă formalitate.

Octavian Morariu va deveni astfel al patrulea reprezentant al României în CIO după Prinţul Bibescu (1899-1901), George A. Plagino (1909-1947) şi Alexandru Şiperco (1955-1998).

Cine va fi preşedintele CIO
La Congresul CIO, de la Buenos Aires, vor avea loc, pe 10 septembrie, şi alegeri pentru funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Actualul şef al CIO, elveţianul Jacques Rogge, nu şi-a mai depus candidatura.

Sînt însă şase aspiranţi la fotoliul de preşedinte: Thomas Bach, Serghei Bubka, Richard Carrión, Ser Miang Ng, Denis Oswald şi Ching-Kuo Wu.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Stiri extrasport
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale: „Când nu mai BOȚI, mai BOȚI puțin”
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (4)
dash.berlin
dash.berlin  •  10 Septembrie 2013, 22:02

Pana la urma....va fi in Japonia :)

joaquin
joaquin  •  07 Septembrie 2013, 22:52

Cică principiul nerostit al rotației , având in vedere că in 2012 , JO au avut loc in Europa , la Londra . Adică , pică Madridul . Păi , neicușorilor , noi vorbim aici despre ediția din 2020 . Ați uitat de cea din 2016 , din America de Sud , de la Rio ? Și atunci , cum rămâne cu principiul rotației ?

dash.berlin
dash.berlin  •  07 Septembrie 2013, 18:58

Cred ca Madridul va fi ales.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează