FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Keşeru i-a impresionat pe roş-albaştri: e cel mai în formă » Cînd va debuta la Steaua

Claudiu Keșeru, antrenament cu Steaua, foto: gsp
Claudiu Keșeru, antrenament cu Steaua, foto: gsp

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 10 ianuarie 2014 11:20

Claudiu Keşeru e stelistul în cea mai bună formă. A jucat ultimul meci oficial pe 21 decembrie, s-a antrenat la Bastia pînă la sfîrşitul lui 2013 şi va juca prima oară pentru Steaua în amicalul cu Nurnberg.

Steliştii au ocazia să-l vadă marţi pentru prima oară în roşu şi albastru pe Keşeru, atacantul pentru care campioana României negociază de aproape un an. Claudiu s-a pregătit aseară pentru prima dată în Ghencea, după ce participase dimineaţa la vizita medicală alături de noii săi colegi.

Între testul medical şi antrenament, s-au soluţionat şi tratativele, încurcate la un moment dat, şi atacantul în vîrstă de 27 de ani a acceptat acordul pe doi ani şi jumătate.

S-a antrenat în Franţa
Keşeru va juca deja din primul amical al iernii, cel cu Nurnberg. Partida se va disputa marţi, de la ora 20:00, la Marbella, unde steliştii merg în cantonament, şi Reghecampf nu-l va ocoli pe Claudiu, omul cel mai bine pregătit din lot în acest moment. Internaţionalul român le este superior colegilor săi graţie programului pe care l-a avut în Franţa.

A jucat ultima oară pentru Bastia pe 21 decembrie, cînd a petrecut 54 de minute pe teren în egalul cu Montpellier, 0-0. La aceeaşi dată a jucat şi Steaua, 1-1 cu Astra, doar că noul vîrf din Ghencea a continuat să se antreneze, în timp ce roş-albaştrii au intrat imediat în vacanţă.

Bastia nu a întrerupt antrenamentele deoarece competiţiile din Franţa continuă. S-a jucat în Cupă pe 5 ianuarie, iar pe 11 e etapă în Ligue 1.

Test şi pentru Reghe
Meciul cu Nurnberg va constitui prima apariţie a lui Keşeru în tricoul unei echipe de club româneşti din ultimii zece ani! Claudiu a plecat de la Oradea la Nantes cînd avea 17 ani.

Testul cu formaţia clasată penultima în Bundesliga va constitui şi prima ocazie pentru Reghecampf să realizeze pe ce post e mai bine să-l folosească pe Keşeru.

Noul fotbalist al Stelei poate juca fie vîrf, fie atacant retras. În prima poziţie ar concura cu Piovaccari şi cu Kapetanos, iar ca mijlocaş ofensiv s-ar duela pentru titularizare cu Stanciu şi cu Iancu.

Ionuţ Popa, tehnicianul care l-a promovat pe Claudiu în echipa de seniori la Oradea, le-a dat un pont roş-albaştrilor cu o declaraţie din Gazetă: "Keşeru nu s-a impus la Bastia fiindcă a fost folosit vîrf, post care nu-i convine. El e mai bun să apară din spate cu mingea la picior, e excelent ca atacant retras!".

Lui Tănase i-a fost rău
Cu excepţia lui Filip, toţi jucătorii au făcut ieri timp de o oră alergări chiar pe stadionul din Ghencea. Cristi Tănase a fost nevoit să renunţe însă la scurt timp la prima şedinţă de antrenament. Lui i-a fost rău din cauza unei indigestii, a avut stări de greaţă şi a fost oprit de la efort, urmînd să reintre azi în program normal.

Fără surplus de kilograme
Toţi elevii lui Reghe au trecut ieri cu bine vizita medicală. Mai mult, nici unul dintre fotbalişti n-a venit cu mai mult de un kilogram în plus, aşa cum s-a întîmplat în sezoanele trecute cu Rusescu şi Rocha. "Vacanţa a fost şi foarte scurtă acum" a fost una dintre explicaţiile antrenorilor Stelei.

Primele declaraţii ale lui Keşeru ca stelist:
- "Am venit la Steaua ca să cîştig şi eu trofee, să joc în Champions League, dar şi pentru că situaţia mea la Bastia nu era aşa cum îmi doream"
- "Suporterii vor vedea la mine determinare în orice moment şi o dorinţă fantastică de a fi util, de a marca goluri şi de a oferi pase de gol"
- "Insistenţa cu care am fost curtat şi de managerul Stelei, dar şi de antrenor m-au făcut să realizez că sînt dorit cu adevărat şi asta a contat enorm în decizia mea de a veni în Ghencea"

Lotul Stelei prezent la reunire

Portari: Tătăruşanu, Florin Niţă, Cojocaru
Fundaşi: Gardoş, Szukala, Latovlevici, Georgievski, Varela, Pîrvulescu, Rîpă, Gabi Matei
Mijlocaşi: Bourceanu, Pintilii, Nicolae Stanciu, Cristi Tănase, Prepeliţă, Chipciu, Gabriel Iancu, Adi Popa, I. Neagu, Răduţ, Grădinaru, Vîlceanu, Aldea
Atacanţi: Keşeru, Piovaccari, Kapetanos, Tîrnovan

Amicalele din primul cantonament (Marbella, 12-23 ianuarie)
14 ianuarie: Steaua-Nurnberg
16 ianuarie: Steaua-Bremen
18 ianuarie: Steaua-Lucerna
20 ianuarie: Steaua-FK Baku
22 ianuarie: Steaua-Malaga
Primele patru meciuri încep la 20:00, în vreme ce ora de disputare a jocului cu Malaga încă nu a fost stabilită. Partidele vor fi transmise pe DigiSport.

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

Becali rămîne în închisoare
Gigi Becali era foarte aproape să iasă din închisoare pentru a lucra la clubul lui Gică Hagi, însă ultima decizie a comisiei penitenciarului de la Poarta Albă a fost negativă! Comisia a considerat că patronul Stelei nu este îndreptăţit să lucreze la Viitorul şi va rămîne închis. Conform România TV, oficialii penitenciarului au anunţat că patronul Stelei nu se găseşte pe lista celor 10 care vor munci în afara închisorii, dar există posibilitatea ca patronul Stelei să fie inclus pe o altă listă în cursul săptămînii viitoare.

Aprecieri pentru Tîrnovan
După ce Steaua l-a cumpărat definitiv pe Alexandru Tîrnovan de la Viitorul, agentul Victor Becali are numai cuvinte de laudă pentru jucătorul de 18 ani: "Un băiat serios, care ştie ce vrea de la cariera şi viitorul lui. E cu capul pe umeri, modest şi va reuşi la Steaua. Nu văd un atacant care să aibă calităţile lui în campionatul nostru, dar trebuie să-şi demonstreze calitatea şi că are continuitate. Sînt sigur că va ajunge la echipa naţională!".

Nu plînge după titulari
Fostul internaţional Liţă Dumitru nu crede că Steaua va avea de suferit după ce Tătăruşanu şi Bourceanu vor pleca de la echipă: "Steaua este o echipă foarte bună şi nu trebuie să plîngă acum după anumiţi jucători. Steaua-i Steaua şi merge bine şi fără Tătăruşanu sau Bourceanu. Dacă pleacă care e problema? Nu e nici una, sînt jucători ce pot fi înlocuiţi".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a dat lovitura în mercato: „Nu îndrăzneam să visez la el, dar a fost ieftin”
Superliga
Gigi Becali a dat lovitura în mercato: „Nu îndrăzneam să visez la el, dar a fost ieftin”
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Special
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (4)
cris4co
cris4co  •  10 Ianuarie 2014, 13:19

io nu vad decat alb-negru...!

imperator1
imperator1  •  10 Ianuarie 2014, 11:01
Postat de alexandru_p pe 10 Ianuarie 2014, 09:32

cat de bine arata lotul in iarna asta: fara alcoolici, m. prostea, printisorul cersetor, ra-tatu, etc. daca am avea si un surplus la fundasii laterali ar fi atat de bine, dar asta e .. cu giginho in puscarie s'au diminuat profiturile familiei becali asa ca toti banii din participarea in UCL se duc la fetele berbecului!

Ai văzut ce a pățit Tănase ?

ardeleanu132
ardeleanu132  •  10 Ianuarie 2014, 10:38
Postat de alexandru_p pe 10 Ianuarie 2014, 09:32

cat de bine arata lotul in iarna asta: fara alcoolici, m. prostea, printisorul cersetor, ra-tatu, etc. daca am avea si un surplus la fundasii laterali ar fi atat de bine, dar asta e .. cu giginho in puscarie s'au diminuat profiturile familiei becali asa ca toti banii din participarea in UCL se duc la fetele berbecului!

Tipic manelist. Sa iti bati joc de proprii jucatori care au activat acolo. Steaua = WC

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close