Articol de GSP - Publicat marti, 08 aprilie 2014 00:00 / Actualizat luni, 07 aprilie 2014 23:43
Povestea a pornit pe 1 iulie 2011, cînd Gazeta dezvăluia numele firmei intermediare, iar Dragomir şi cei implicaţi se împleticeau în a explica de ce se plătesc aceşti bani. Practic, comunicatul de ieri al Parchetului susţine ceea ce au remarcat ziarul şi cititorii încă de atunci.
INTERVIU PUBLICAT ÎN 1 IULIE 2011
Tărău dezvăluie că banii i-a luat firma lui Corbu
- Domnule Tărău, doresc să discutăm despre comisionul de 2,25 milioane de euro. Aţi fost parte în negocierea dintre RCS şi Ligă?
- Da. Am reprezentat-o pe RCS.
- Ce mandat aţi avut?
- Am avut un mandat scris pe numele meu, nu pe numele unei firme. Şi am avut sarcina să obţin condiţii mai bune pentru RCS decît în contractul trecut. Cei de la RCS ştiau că am organizat ceva turnee de fotbal şi că mă pricep la fenomen.
- Mai exact, ne puteţi spune ce aţi negociat?
- De pildă, am dorit ca meciurile unei etape să fie puse de vineri pînă luni. Apoi, cum RCS transmite mai multe campionate externe trebuia să vedem cum facem să nu se suprapună derbyurile din Spania cu cele din România ca zi şi ca oră. Altă cerinţă: în maximum 30 de minute de la terminarea meciului să apară antrenorii şi jucătorii la declaraţii.
- Şi Liga a fost de acord?
- După discuţii, da.
- Comisionul îl luaţi dumneavoastră?
- Nu.
- Cum nu?!
- Eu am lucrat pe gratis.
- …
- Din prietenie am lucrat. Am un amic în RCS.
- Pe Zoltan Teszari?
- Un amic, atît.
- Şi Liga cui plăteşte cele 2,25 milioane de euro şi pentru ce?
- Îi plăteşte firmei care a reprezentat Liga.
- Nu înţeleg. Care firmă?
- A existat o firmă, se numeşte Capital Properties, condusă de Mihai Corbu, care a reprezentat Liga.
- Deci dumneavoastră aţi contactat Liga avînd mandat de la RCS şi ei v-au trimis la Mihai Corbu care i-a reprezentat pe ei.
- Nuuuu. Eu am fost la Corbu sau Corbu la mine, nu mai ţin minte. Şi Corbu le-a propus celor de la Ligă afacerea.
- Sincer, nu vi se pare bizar? Practic, doi intermediari se înţeleg şi apoi mimează că reprezintă cele două părţi dintr-o afacere?
- Eu mă pricep la afaceri şi nu am nici o problemă cu legea, aşa cum aţi scris.
"S-a creat un circuit fictiv de intermediere a vânzării unor pachete din drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal" (Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti, comunicat - 7 aprilie 2014)
- Asta înseamnă că Mihai Corbu e tot prelungirea dumneavoastră.
- Nuuuu, nici vorbă! Pur şi simplu, el a speculat oportunitatea. Nu mai ţin exact minte cum a aflat, dar am vorbit cu el, i-am spus că am acest mandat de la RCS şi el i-a propus Ligii să facă afacerea. Eu nu iau bani de la Corbu, n-am avut niciodată vreo legătură cu firma lui sau vreun contract cu ea.
"De fapt, vânzarea reală s-a realizat prin negociere directă (fără intermediari) între reprezentanţii Ligii Profesioniste de Fotbal şi reprezentanţii societăţii câştigătoare" (Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti, comunicat - 7 aprilie 2014)
- N-aţi fost arestat?
- În 2001 am fost arestat, apoi s-a început urmărirea penală dar, la o lună distanţă, am fost scos de sub urmărire penală. De atunci şi nici pînă atunci n-am avut probleme cu legea.
- Revenim, vă rog, la afacerea drepturilor TV?
- Sigur. Deci eu nu iau nici un ban, firma lui Corbu ia banii de la Ligă, nu văd nici o problemă.
- Ce afaceri face Corbu?
- Cred că imobiliare.
"De asemenea, rezultă indicii rezonabile că suma de bani a fost spălată printr-un circuit fictiv în care sunt implicate mai multe societăţi comerciale" (Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti, comunicat - 7 aprilie 2014)
INTERVIU CU DRAGOMIR PUBLICAT PE 1 IULIE 2011
Mitică spune că firma a reprezentat şi Liga şi pe RCS!
- Înseamnă că firma lui Mihai Corbu e cea care ia comision?
- Exact. Acela este cel care cred că a dus greul negocierilor şi el va încasa cei 5 la sută din valoarea ultimelor 6 pachete vîndute în această săptămînă.
"În perioada 2011 - 2013, patrimoniul Ligii Profesioniste de Fotbal a fost prejudiciat cu suma de 3.000.000 euro" (Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti, comunicat - 7 aprilie 2014)
- Bun, dar cum s-a ajuns ca firma lui Corbu să intermedieze acest contract?
- A venit la LPF, i-am dat procură din partea noastră că poate intermedia negocierile care s-au purtat între RCS&RDS şi LPF.
- Asta am înţeles, dar mă interesează cum de acest Corbu, care din ceea ce spune şi Tărău e cunoscut al acestuia, dacă nu chiar prieten, a ajuns chiar el să intermedieze contractul?
- Adică?
- Adică l-aţi chemat dumneavoastră, altcineva de la LPF, de ce nu s-a făcut o licitaţie la care să participe mai multe firme?
- Aaaaa! Firma asta a lui Mihai Corbu a venit cu procură de negociere din partea RCS-RDS. S-a prezentat la LPF, ne-a întrebat dacă sîntem de acord să negociem prin intermediul lor şi apoi ne-au solicitat şi nouă, dacă vrem, să le dăm şi noi mandat de negociere.
"Procurorii Parchetului Capitalei au început urmărirea penală în dosarul vânzării de către Liga Profesionistă de Fotbal a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani" (Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti, comunicat - 7 aprilie 2014)
Articolele din iulie 2011 din Gazeta Sporturilor au fost scrise de Marius Mărgărit, Cătălin Tolontan şi Dan Udrea.