FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Lista lui Răzvan Burleanu pentru înlocuitorul lui Victor Piţurcă: trei antrenori români plus variante din străinătate

Articol de , - Publicat joi, 16 octombrie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 15 octombrie 2014 22:32

Favorit pare să fi devenit antrenorul de la Getafe: Cosmin Contra este dornic să semneze cu "naţionala" şi ar avea un salariu pe placul FRF. Totuşi, două variante din Golf, deşi mult mai scumpe, nu sînt excluse.

"După cum a spus şi Burleanu, există două liste. A antrenorilor autohtoni şi a celor străini. Lista românilor cuprinde, în principal, trei nume. Cosmin Contra, Dan Petrescu, Olăroiu. Vor fi contactaţi toţi trei, criteriile vor fi mai multe. De la care îşi doreşte mai mult să antreneze echipa, e dispus să renunţe la contractul de la club, pînă la salariu, bonusuri şi alte cheltuieli, cum ar fi plata unei clauze de reziliere", spun sursele Gazetei.

Cosmin, în pole-position!
Faţă de numele vehiculate acum două zile, varianta Cosmin Contra pare să fi devenit favorită. Tehnicianul de 38 de ani şi-a îndeplinit obiectivul sezonului trecut în Spania, a salvat-o pe Getafe de la retrogradare, un obiectiv dificil la sosirea sa pe Coliseum Alfonso Perez. Şi ar prinde un moment propice pentru plecarea de la echipă, care nu se află într-o situaţie financiară strălucită.

În plus, varianta este OK pentru Federaţie şi financiar. Salariul său în La Liga este de 600.000 euro, cu doar 200.000 euro mai mult decît încasează Piţurcă.

Menţionat de "federali"
"Postul de selecţioner e mereu tentant. Sînt dispus să discut cu cei din Federaţie, dar nu depinde doar de mine, am contract cu Getafe" a declarat Contra marţi seară. I-ar fi adus un loc fruntaş în lista FRF, spun sursele Gazetei.

Mai ales că Burleanu ar opta pentru un antrenor tînăr, din noua generaţie, unul dintre motivele pentru care Ladislau Boloni ar fi ieşit, momentan, din discuţii!
Numele lui Contra a fost pe buzele "federalilor" în Finlanda, acolo unde s-a trasat un prim plan în cazul plecării iminente a lui Piţurcă.

4 echipe a antrenat pînă acum Contra: Poli Timişoara, Fuenlabrada, Petrolul şi Getafe

1 trofeu are Contra în palmares: Cupa României cu Petrolul (2012-'13)

"Bursucul", apreciat de fani
Dan Petrescu n-are un start prea bun de sezon la Al Arabi, doar 9 puncte, jumătate din cîte au fost puse în joc în primele 6 etape. Pe lîngă faptul că este agreat de mai-marii Federaţiei, de la Anghel Iordănescu la preşedintele Burleanu, "Bursucul" ar fi primit cu braţele deschise şi de fani.

Principalul impediment este salariul: în Qatar, acesta cîştigă aproximativ 2,5 milioane de euro, de opt ori mai mult decît Piţurcă! Plus clauza de reziliere, "Bursucul" ajungînd în Golf la începutul acestui sezon.

A revitalizat ambii marcatori
Mai mult de atît, Petrescu a lucrat cu mulţi dintre jucătorii folosiţi de Piţi în ultimele partide. Astfel, ambii marcatori din dubla Ungaria - Finlanda, Raul Rusescu şi Bogdan Stancu, au explodat la Unirea Urziceni!

Ultimul, nebăgat în seamă de Giuseppe Giannini la FC Argeş, a fost revitalizat în perioada ialomiţeană, în timp ce Raul a ajuns la fosta campioană tot în timp ce fostul fundaş dreapta era antrenor.

11 ani de antrenorat are Petrescu: a schimbat 7 echipe din patru ţări, singurul trofeu e titlul cu Urziceniul

Olăroiu neagă, FRF îl vrea
Cea mai dificilă soluţie din punct de vedere financiar, Cosmin Olăroiu, salariu de 4 milioane la Al Ahli (Emiratele Arabe Unite), este văzut drept varianta ideală de conducătorii Federaţiei. Se pare că "federalii" l-ar fi contactat deja pe Oli. Care, deşi a negat varianta în mass-media, ar fi tentat să renunţe la banii arabilor.

La fel ca Petrescu, e agreat atît de fani, cît şi de jucători, cu mulţi colaborînd în ultima sa şedere la Steaua. Interesant este că, la fel ca Petrescu şi Contra, şi Olăroiu a fost tot fundaş!

12 trofee a cîştigat Olăroiu în cariera de antrenor: primele la Steaua, între unul şi trei la fiecare echipă din Golf la care a antrenat

Cine sînt străinii?
Pe lîngă cei trei, FRF are şi varianta unui tehnician străin. Nu se cunosc încă amănunte, deşi în presă au apărut nume precum Walter Zenga sau portughezul Paulo Duarte. Primul a mai antrenat în România (Steaua, Dinamo, FC Naţional), în ultimii patru ani fiind activînd tot în Orientul Mijlociu, la Al Nassr (Arabia Saudită), Al Nasr şi Al Jazira (ambele Emirate).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după FCSB - CSU Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Cupa Romaniei
Gigi Becali, imediat după FCSB - CSU Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (96)
tataienicolae
tataienicolae  •  16 Octombrie 2014, 19:08

E clar că vine Contra, care va fi mult mai slab ca Pițurcă! A dovedit-o din plin la Petrolu, unde a renunțat la HAMZA, la Bokila, la ..., cu care lua lejer campionatul și l-a adus pe prietenul mutu cu care priza la Laura Anndr.. E bine! poate îi ia sfătuitori pe Dinu, pe Dănuț Lupu și să vezi promovări la Națională:mutu, Lazăr, Matei, Filip, ș.a.m.d. Adevărul că sunt din gașca lui Burleaanu:au stele pe trese!

bdgeorge
bdgeorge  •  16 Octombrie 2014, 17:44

daca asta e lista vine Contra din pacate...si vai ce veste buna are doar cu 200 mii pe an mai mult decat Piturca ??? adevarata pomana mai ales daca te uiti la "performante" o cupa cu Petrolul si mai ales : "a SALVAT-O de la retrogradare "pe Getafe?? sa fim seriosi un EURO cu 24 de echipe nu ai cum sa-l ratezi deci toti vor sa-si treaca in CV asta ..daca vor sa accepte un salariu de 100 mii pe an (enorm pt Romania) dublat in cazul calificarii si TRIPLAT daca ajung in sferturi la EURO.asta ar reprezenta o performanta ca din grupe ies primele 2 (din 4) si cele mai bune 4 lovuri 3 mai mult de jumatate dintre echipe(16) ASA CA NU E MARE BRANZA...

andytheblue
andytheblue  •  16 Octombrie 2014, 16:43

Ar fi bun acum Oli dar vine Dan Petresecu sau COntra ! Cred ca COntra din pacate ...

Vezi toate comentariile (96)
Comentează