Articol de George Stanciu - Publicat marti, 12 mai 2015 00:00
Vali Lazăr, 25 de ani, ar putea să-și rezilieze foarte curînd contractul cu Dinamo, întrucît nu mai este în grațiile celor din Ștefan cel Mare.
Un alt "greu" al lui Dinamo are bagajele făcute pentru a părăsi "haita". După Ștefan Bărboianu, care ulterior a fost acuzat de Negoiță de jocuri necurate, Vali Lazăr este următorul pe lista celor care vor pleca din Ștefan cel Mare.
Fotbalistul care a fost căpitan al roș-albilor la începutul sezonului, mijlocașul care era apreciat de către conducere și de către galerie, a ajuns indezirabil la Dinamo. Iar conducerea e dispusă să rezilieze contractul cu Lazăr, dacă nu se va găsi repede un transfer pentru el!
Șefii consideră că mijlocașul de 25 de ani nu mai arată motivație în evoluțiile sale. În iarnă, Vali a fost foarte aproape de a pleca la Astra. " Ioan Niculae îl voia în mod special, a oferit o sumă de bani, destul de mare pentru Liga 1, dar șefii dinamoviști au cerut 500.000 de euro pe el", au dezvăluit apropiați ai clubului.
Acum, situația s-a schimbat: "Lazăr a început să fie înjurat și de suporteri, a fost acuzat că face jocurile în vestiar. Nu mai are tragere de inimă într-o atmosferă ostilă, de aceea vrea și el să plece".
6.000 de euroeste salariul lunar al lui Lazăr în Ștefan cel Mare
5,17este media notelor GSP obținute de Vali în retur, față de 5,86 cît avea în retur
Alexe în Cipru sau Azerbaidjan
Marius Alexe, 25 de ani, este și el pe lista celor care nu mai sînt doriți în Ștefan cel Mare. Șansa lui este că i s-a căutat și găsit mai multe formații interesate de serviciile sale, așteptîndu-se acum oferte din Cipru și din Azerbaidjan. În aceeași situație precum Lazăr și Alexe este și Cosmin Matei, 23 de ani. Agentul său îi caută o echipă interesată pentru a pleca în această vară.
"Săgeată" vrea în străinătate
Marius Niculae speră să continue din vară în străinătate. Diverși agenți îi caută și lui un club cu care să semneze de luna viitoare. "Săgeată", care face 34 de ani sîmbătă, va încheia ediția în Ștefan cel Mare, după care va merge în Portugalia, în vacanță, așteptînd oferte.
Negoiță amenințat
Secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, a ținut să-i transmită patronului dinamovist Ionuț Negoiță după acuzațiile făcute la adresa lui Bărboianu: "Departamentul de Integritate nu doarme, este foarte activ, dacă nu vom avea un răspuns zilele astea, vom sesiza Comisia de Disciplină, cea care se va pronunța asupra acestui caz".
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”