GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  FRANȚA

Benzema, în cărți pentru EURO! Atacantul a scăpat de controlul judiciar

Sursa foto: Guliver/GettyImages
Sursa foto: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat vineri, 11 martie 2016 17:40

Atacantul francez Karim Benzema nu se mai află sub control judiciar, astfel că va fi eligibil pentru a fi selecționat în lotul Franței pentru Europeanul din această vară.

Benzema este cercetat de justiția franceză în scandalul de șantaj contra lui Mathieu Valbuena, colegul său din naționala antrenată de Didier Deschamps.

O parte a controlului judiciar a fost ridicată în februarie, iar justiția franceză a decis să-i ridice lui Benzema și interdicția de a se întâlni cu Valbuena, fapt ce va face posibilă participarea celor doi la acțiunile echipei naționale, anunță news.ro.

Scandalul a izbucnit în toamna anului trecut, când Djibril Cisse și alte trei persoane au fost arestate, fiind acuzați că l-au șantajat pe Valbuena pentru a nu da publicității o înregistrare în care acesta apărea cu prietena sa.

Benzema a fost acuzat că a intermediat discuțiile dintre cele două părți, însă implicarea sa nu a fost stabilită cu exactitate.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport
Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (1)
kilimanjaro
kilimanjaro  •  11 Martie 2016, 21:31

Acum nu mai scrieti ca e de rau augur pt Romania. Cand a fost sa fie suspendat ati scris ca Romania a re noroc, d eparca nationala Frantei sta in Benzema :))))))))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează