Articol de GSP - Publicat luni, 11 aprilie 2016 00:00
Alexandru Tudor și colegii lui din brigadă au avut o primă repriză dezastruoasă, în care nu au nimerit nicio decizie dintre cele importante.
În trei situații au comis erori semnificative, în decurs de numai 6 minute:
- Minutul 32 - Chipciu a dat mingea pe lângă Puljici în careu, croatul a intrat prin alunecare și i-a luat piciorul stelistului. Alex a amplificat plonjonul și Tudor a considerat simulare. "A greșit, trebuia acordat penalty plus cartonaș galben pentru dinamovist", a comentat fostul arbitru Constantin Zotta la DolceSport. (foto 1)
- Minutul 34 - Adi Popa a apărut în viteză la marginea careului, Puljici a intrat în duel cu el și l-a plesnit cu palma peste față. Duelul s-a petrecut în afara careului, așa că trebuia acordată lovitură liberă. "Și, din nou, era cazul să-i dea "galben" lui Puljici", a explicat Zotta. (foto 2)
- Minutul 38 - Chipciu a scăpat singur, la o ieșire la ofsaid a apărării lui Dinamo. Asistentul Ghinguleac l-a semnalizat afară din joc pe atacantul roș-albastru. Reluările TV au demonstrat că Alex era în poziție regulamentară, "ajutat" de poziționarea greșită a lui Steliano Filip. (foto 3)
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”