INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  RUSIA

Dan ia banii și pleacă! Petrescu a fost dat afară de Kuban după numai 4 luni

Petrescu le-a cerut șefilor să plătească măcar jucătorii, ca să poată lucra cu ei. N-a primit niciun răspuns
Petrescu le-a cerut șefilor să plătească măcar jucătorii, ca să poată lucra cu ei. N-a primit niciun răspuns

Articol de - Publicat miercuri, 05 octombrie 2016 00:00

Petrescu a fost dat afară de Kuban după numai 4 luni, însă va lua 700.000 de euro drept lichidare. Jumătate din salariul anual din contractul scadent în iunie 2018.

Victoria de sâmbătă cu Ienisei nu i-a salvat postul lui Dan Petrescu. Rătăcit mult mai aproape de retrogradare (locul 14 din 20) decât de obiectivul revenirii în elita fotbalului rus, antrenorul român a fost dat afară de Kuban, potrivit presei moscovite.

După mai puțin de 4 luni de la numire, clubul din Krasnodar i-a reziliat ieri acordul, care expira pe 30 iunie 2018. A confirmat ruptura chiar agentul său, Nicolae Pârnău.

"Problemele sunt complexe, totul pleacă de la bani. Restanțele financiare au afectat rezultatele. Sunt jucători neplătiți de 6-8 luni, iar Petrescu n-a încasat niciun cent. De 4 luni ni se promite că situația se rezolvă, pregătiserăm memoriul. Sper ca măcar acum să fie onești", explică impresarul.

4 meciuri în tribună

Dincolo de datorii însă, "Bursucul" n-a reușit decât 3 victorii în 15 etape, dintre care în 4 nici nu a stat pe bancă. A fost suspendat și amendat din cauza temperamentului și a conflictelor cu arbitrii.  Și acum înlocuit cu Alexander Grigorian, tehnicianul lui SKA Habarovsk, locul 5 în liga a doua.

Fanii prevăd falimentul

Fanii lui Kuban, care l-au susținut pe Dan, se tem de ce-i mai rău, prevestind falimentului în luna ianuarie: "Șefii clubului cred că au rezolvat toate problemele dacă îl dau afară pe Dan. De fapt, ei ucid clubul, conform planului, și nu credem că au bani să-i achite vreo compensație".

"Dan a vrut mereu să lucreze în Rusia, iubește Kubanul și suporterii săi. Este adevărat că are un salariu mare pentru liga a doua, dar câștigă de două ori mai puțin decât în China"
Nicolae Pârnău, impresarul lui Dan Petrescu

112zile a rezistat Dan Petrescu la a doua aventură la Kuban. La prima experiență de antrenor, a stat 960 de zile, reușind promovarea

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România – Japonia 1-1, în turneul final al BJK Cup » Tensiune la Malaga: meciul de dublu decide TOTUL!
Tenis
România – Japonia 1-1, în turneul final al BJK Cup » Tensiune la Malaga: meciul de dublu decide TOTUL!
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!
Liga 2
Fostul patron din Liga 1 se implică la Corvinul Hunedoara!

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (1)
sherlock
sherlock  •  05 Octombrie 2016, 15:55

Acum să stăm strâmb şi să judecăm drept: de unde să iasă antrenori valoroşi, din submediocritatea fotbalului românesc ? Imposibil. Ce pricepere să aibă Viorel Moldovan, Dan Petrescu, Răzvan Lucescu şi alţii când s-au format într-un fotbal dominat de aranjamente de culise şi fotbalişti de duzină ? Ce să-i înveţe ei pe fotbaliştii din campionate mai puternice (Franţa, Rusia, Grecia) ? Mircea Lucescu e excepţia care confirmă regula. Dacă facem abstracţie de Olăroiu, antrenorii români n-au reuşit nici măcar în deşert printre cămile, aş că surprinzător nu e faptul că sunt daţi afară de la echipe, ci că au fost angajaţi.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează