Articol de Raed Krishan (foto), Victor Vrînceanu - Publicat luni, 03 aprilie 2017 00:00
Deși gazdă a fost FCSB, în momentul intrării pe teren a echipelor, toată lumea a avut impresia că Dinamo joacă acasă aseară, la Derby-ul încheiat cu victoria roș-albaștrilor, 2-1.
PCH a arborat o coregrafie simplă, dar plină de substanță: fond format din cartoane albe și roșii, o stemă imensă, cât jumătate de peluză ce reprezintă chipul "Unicului Căpitan".
Toate acestea acompaniate de mesajul clar pentru cei ce vor stabili programul de modernizare a stadionului din Ștefan cel Mare: "Amprenta noastră în timp doar așa rezistă / Vrem stadion fără pistă!". Cu acelaşi mesaj au ieşit şi jucătorii lui Contra pe teren.
Trimite directă către conducătorii Clubului Sportiv Dinamo.
Aceștia doresc să construiască noua arenă cu pistă de atletism, lucru de neconceput pentru ultrașii alb-roși. FCSB-iștii au arborat și ei un mozaic din cartoane colorate, dar încercarea a fost sortită eșecului, mesajul fiind imposibil de descifrat.
Treziți la viață de TalPan
De multă vreme Derby de România nu a mai simțit freamătul tribunelor înainte de startul jocului. Devenise o obișnuiță ca unica voce să fie a PCH-ului, iar în partea roș-albastră scaune goale ori spectatori muți. Aseară, lucrurile au revenit, în sfârșit, la normalitate! Tocmai acum, când Steaua lui Becali a devenit FCSB obligată de războiul birocratic impus de juristul CSA, Florin Talpan.
Cu aproximativ 30 de minute înainte de startul meciului, stadionul deja tremura. Ca în Ghencea! Ca pe vremuri! Cam de pe vremea când Lăcătuș se duela cu Lupescu. Sau, cel puțin, Mirel Rădoi cu Claudiu Niculescu.