FOTBAL  »  NATIONALA  »  POLONIA - ROMÂNIA, 10 IUNIE, PRELIMINARII CM 2018

Cum vor tricolorii "să micșoreze diferența de valoare față de polonezi"

FOTO: Cristi Preda
FOTO: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat marti, 06 iunie 2017 13:26

Alexandru Chipciu, mijlocașul naționalei, se așteaptă la un meci extrem de dificil sâmbătă, în deplasarea din Polonia, într-un meci ce poate reprezenta ultima șansă a României de a mai prinde locul doi în grupă. 

"Suntem conştienţi că vom avea un meci foarte greu, am văzut la Bucureşti cât de buni sunt, dar eu şi colegii mei avem încredere că vom face un meci bun acolo. Cred că important e ca fiecare dintre noi să dea maximum, să facă un efort dublu, pentru a micşora diferenţa de valoare dintre cele două echipe. 

Cred că şi noi avem şanse să câştigăm acolo, trebuie să credem asta. Nici Polonia nu e campioană europeană sau mondială. E o echipă bună, am simţit-o pe pielea noastră la Bucureşti, dar vom încerca să luăm puncte acolo. 

Nu îmi place să fac calcule, dar e un lucru clar că, dacă vom pierde în Polonia, nu vom mai avea şanse la calificare. Dar, chiar şi aşa, nu trebuie să mergem acolo şi să ne aruncăm cu toată echipa, pentru că Polonia joacă foarte bine pe contraatac", a declarat Alexandru Chipciu, în cadrul unei conferințe de presă. 

  • Polonia - România se joacă sâmbătă, de la ora 21:45. Partida va fi liveTEXT pe GSP.RO și în direct la TVR1. 

CLASAMENTUL GRUPEI E:

Echipă Puncte
1. Polonia 13p
2. Muntenegru 7
3. Danemarca 7
4. România 6
5. Armenia 6
6. Kazahstan 2

URMEAZĂ SĂ SE JOACE:

10 iunie 2017: Kazahstan- Danemarca, Muntenegru-Armenia, Polonia-România
1 septembrie 2017: Kazahstan- Muntenegru, Danemarca- Polonia, România- Armenia
4 septembrie 2017: Armenia- Danemarca, Muntenegru- România, Polonia- Kazahstan
5 octombrie 2017: România-Kazahstan, Muntenegru-Danemarca, Armenia-Polonia
8 octombrie 2017: Danemarca- România, Kazahstan- Armenia, Polonia-Muntenegru

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează