FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Cornel Dinu îi transmite un mesaj ministrului Carmen Dan: ”Lăsați orgoliile de viețuitoare orbecăitoare!”

Articol de GSP - Publicat marti, 08 august 2017 21:07

Cornel Dinu a trimis pe adresa redacției GSP o scrisoare deschisă în care îi cere ministrului Carmen Dan să ajungă la o înțelegere cu oficialii lui Dinamo și să pornească lucrările la stadionul Ștefan cel Mare.

"Sper ca în ultimul ceas al întâlnirii anunțate de miercuri, duduia Carmen Dan, ministru, să priceapă că în contractul de asociere din 2002, reconfirmat prin hotărârea judecătorească de acum 10 luni, ambii asociați au de câștigat.
Deci o voință exprimată a părților reciproc avantajoasă: 50% la sută din încasări, nu mai puțin de 3.000 de euro, primea CS Dinamo, adică unitatea matale. În plus, SC Dinamo, «societatea lui Badea» cum ai pronunțat dumneata cu mânie proletară, suporta și costurile utilităților - apă, gaz, lumină...

Restul de 50%, păstrat pentru finanțarea societății care avea fotbalul ca obiect de activitate. Iar eventualul profit, greu de estimat, nu era luat acasă de nimeni, se raporta la bugetul noului an, deci în afară de ignoranță și de răutate subiectivă dirijate, nimic nu ar trebui să vă împiedice să înaintați către CNI încuviințarea construirii stadionului pentru fotbal, pentru suporterii dinamoviști minunați atât de mulți.

Sau dacă miercuri vă întâlniți cu toții, puneți-vă de acord, ca buni români și oameni decidenți care vor binele unui fenomen necesar marelui public! Dați la o parte vrajba ancestrală a genei noastre dovedind că putem să și construim, cum am mai făcut-o, nu numai să ne împiedicăm distrugându-ne. Lăsați deoparte orgoliile mărunte de viețuitoare orbecăind într-o colonie în care ni s-a decis iarăși să ne plecăm capul, mereu pe eșafod!", se arată în scrisoarea lui Cornel Dinu.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Cupa Romaniei
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (20)
loritzu
loritzu  •  09 August 2017, 16:29

D-le Dinu, va rugam sa il luati de mana pe Dl. Badea , sa va pierdeti la orizont si sa va intoarceti cand o sa va chemam noi inapoi. Ne-ati facut atat bine impreuna cu el, cu Borcea, Becali si alti ilustri smenari (se poate citi "oameni de afaceri damboviteni") ca a ajuns clubul asta in halul in care a ajuns. Si acum, culmea tupeului tot tipic pentru parveniti si ***, ne explicati ca ruina in care a fost adus stadionul de insolventa firma a D-lui Badea (chiar asta in sine fiind un exemplu de mare reusita manageriala), este de fapt o mare binefacere si oportunitate pentru Dinamo si ca doar obtuzitatea ministrului impiedica transformarea de catre Badea a complexului intr-o oaza de bun gust, bunastare si conditii excelente pentru echipa si suporteri. Sa stiti ca printre dinamovisti sunt multi oameni inteligenti si pregatiti care nu pot fi prostiti ca ceilalti care pentru o sticla de tarie strigau ce doreati. Incercati sa va pastrati demnitatea macar acum la final..! In rest, toate cele bune, Un suporter educat !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

498423986994894
Doru Conoro  •  09 August 2017, 11:24

Asociat cu BADEA nu mai ești un simbol doar o căpușă care știi ce face.Indubitabil .Regret, erați o voce a multor Dinamovisti dar ptr ceva bănuți a ți trecut în alta barca.Suporterii nu uita și nu iarta

1673663886259505
Gheorghe Nistor  •  09 August 2017, 09:50

Dupa ce ai terminat de dat cu piciorul in minge , ai continuat sa dai tot cu piciorul, in tot si in toate. Nu ai realizat nimic , dar absolut nimic. Numai gura e de tine , d-le procuror. Faci parte din oamenii care nu vor sa moara frumos.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează