Articol de GSP - Publicat vineri, 08 septembrie 2017 13:12
Nicolae Dică a anunțat că unii dintre fotbaliștii transferați în această vară de la Viitorul nu vor face parte din lotul FCSB-ului pentru meciul împotriva echipei lui Gheroghe Hagi, de sâmbătă.
Tehnicianul roș-albaștrilor a afirmat că, deși jucătorii aduși de la campioană nu au vreo clauză referitoare la meciul direct dintre cele două echipei, nu se va baza pe toți din cauza faptului că unii dintre ei au fost convocați la națională.
"Am făcut o partidă bună cu Botoșani, dar jucăm din 3 în 3 zile și e foarte greu să folosești aceeași echipă de start. Se adună oboseala. Voi fi nevoit să schimb anumiți jucători de la meci la meci.
Veți vedea mâine dacă vor juca cei de la Viitorul, nu au nicio clauză în contract. Am o strategie pentru aceste meciuri. Unii din ei nu vor fi în lot.
Jucătorii de la Viitorul au fost și la echipa națională, au jucat două meciuri și am considerat ca unii din ei să nu facă parte din lotul pentru meciul cu Viitorul", a spus Nicolae Dică la conferința de presă susținută înaintea meciului cu Viitorul.
Romario Benzar a fost convocat la echipa de seniori a tricolorilor, în timp ce Dragoș Nedelcu și Florinel Coman au evoluat pentru reprezentativa U21 a naționalei.
- Meciul dintre Viitorul și FCSB se va juca sâmbătă la Ovidiu, de la ora 20:30 și va putea fi urmărit în direct pe TV Digi Sport, TV Dolce Sport, LookTV și liveTEXT pe GSP.ro.