Articol de GSP - Publicat duminica, 19 noiembrie 2017 16:42
Gheorghe Hagi, antrenorul campioanei Viitorul, a prefațat în cadrul unei conferințe de presă duelul pe care echipa sa îl va juca luni, pe terenul lui FC Voluntari, de la ora 20:45.
"Ne așteaptă o deplasare grea, contra unei echipe care e foarte bine organizată. E o echipă puternică pe tranziția pozitivă, la fel și la fazele fixe. Va fi greu, dar gândul meu e să mergem să luăm trei puncte.
Va trebui să rămânem la fel de concetrați până acum, încercăm să rămânem în partea de sus a clasamentului. Vreau o echipă care să fie la fel ca în precedentele partide, când ne-am impus și am dictat intensitatea meciului. Nu ne va fi ușor, întâlnim o echipă care primește goluri puține, e greu de desfăcut", a spus Hagi.
...despre situația fiului său: "Nu vreau să fac scenarii. E un jucător talentat, pe care Fiorentina l-a dorit. A jucat foarte puțin, din păcate pentru el. Timp de un an și jumătate toată lumea a vorbit foarte bine despre el.
Personal, ca manager, conducător și părinte, m-ar fi bucurat dacă i s-ar fi dat oportunitatea să joace mai mult ca să arate dacă poate să facă față sau nu. Vom vedea ce se va întâmpla în iarnă. Când a plecat de la noi era în top 100 jucători U21 din lume.
Dacă lucrurile vor continua pe aceeași linie, trebuie să-i găsim o echipă la care să joace pentru a demonsta ce poate. Prima idee a mea e să joace în Serie A. Cu tot respectul pentru Pescara (n.r. - echipă din Serie B care îl dorește pe Ianis Hagi), nu aș vrea ca el să joace în divizia secundă. El își dorește să joace în prima ligă. El poate progresa doar fiind în primii 14-15 jucători ai unei echipe. E un decar veritabil, de care România va avea nevoie în viitor".
...despre ipotetica sa plecare în străinătate: "Cu siguranță, mă voi întoarce în Turcia pentru a face ceva acolo. Sunt iubit, sunt respectat, aș putea ajunge acolo la o echipă mare. Așa ar fi logic, ar trebui să vină de la sine".
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”