FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL

EXCLUSIV GSP Ce va face cu Dan Petrescu? Moment incredibil cu Țucudean, dezvăluit de Hagi: "Nici nu l-am lăsat să vorbească!"

Articol de GSP - Publicat luni, 01 ianuarie 2018 19:13

George Țucudean e aproape înțeles cu CFR Cluj, unde antrenor e drasticul Dan Petrescu. Atacantul nu e tocmai un jucător liniștit, el fiind în mijlocul unui scandal în acest sezon.

Episodul a fost descris chiar de Gică Hagi într-un interviu exclusiv în Gazeta Sporturilor în care a detaliat metodele sale de a aborda cantonamentele la Viitorul. "Regele" a recunoscut că a întâmpinat greutăți cu vârful de 26 de ani.

- Ce s-a întâmplat când Țucudean a zis că nu stă în cantonament și n-a mai jucat?
- Eu nu eram aici, era secundul Cătălin Anghel. M-a sunat: "Țucudean zice că nu mai poate să stea în cantonament". I-am zis "OK, dă-i drumul acasă". Să doarmă liniștit. Mie nu-mi place așa... Ori faci de plăcere, ori nu mai faci deloc. După două zile a venit să vorbească cu mine. Îi era rușine. Nici nu l-am lăsat să vorbească, i-am zis "mai vrei să joci fotbal?". "Da". "OK, du-te acasă!". Sunt copii, au nevoie de persoane care să-i ajute.

- Cât se stă în cantonamente la Viitorul?
- Ideea mea e să nu fac cantonamente. Dar i-am întrebat și ei au zis că vor cantonamente.

- Ați avea încredere să-i lăsați liberi?
- Dacă n-am încredere în omul lângă care stau, unul dintre noi trebuie să plece. În afară de copii, normal. Cu copiii ești obligat pe viață, e o legătură de sânge. Eu mereu le spun jucătorilor: "Cine simte că nu poate să ridice mâna și nu ne încurcăm!". Eu nu le fac temele! Nu văd rostul cantonamentului. Unul se uită la filme, altul citește, altul stă cu nevasta. E mai bine așa, să doarmă acasă. Cred. Dar ei totuși au vrut să stea în cantonament. Ușor, ușor jucătorii vor înțelege că trebuie să devină responsabili pentru ei. Atunci când se vor simți în stare o să-i întreb din nou dacă facem cantonament și ei vor spune "nu, mai bine stăm acasă".

- Generația în care ați jucat ar fi avut aceleași rezultate fără să fie obligată să stea în cantonamente?
- După Revoluție, da. Am jucat cu Galatasaray la Londra, cu Chelsea. Noi am stat trei zile în cantonament, Dan Petrescu a venit la meci de acasă, ne-a bătut și ne-a dat și gol. Explicați-mi voi de ce! Cu ce ne-a ajutat pe noi că am dormit în hotel, iar Petrescu, acasă?

- Și dacă un jucător încalcă programul normal?
- A doua zi nu mai e aici! Bine, depinde de gravitate. Eu îl ascult, dar dacă e grav nu mai rămâne aici.

11 goluri
a marcat Țucudean în acest sezon de Liga 1 pentru Viitorul, fiind al doilea în clasamentul golgeterilor după Gnohere, cu 12 reușite

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Special

Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”
Superliga
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”

Comentarii (19)
haideusicfr
haideusicfr  •  02 Ianuarie 2018, 11:15
Postat de cristi_butelie pe 02 Ianuarie 2018, 10:25

Tucudean e la fel de "inteligent" ca si tine, asta e clar :)))))))))

OK,mai bea o tarie!

cristi_butelie
cristi_butelie  •  02 Ianuarie 2018, 10:25
Postat de haideusicfr pe 02 Ianuarie 2018, 10:19

Nu cred ca va fi o problema. Si Tucudean si Petrescu sunt doi oameni inteligenti.In plus ,concurenta la CFR e puternica.

Tucudean e la fel de "inteligent" ca si tine, asta e clar :)))))))))

haideusicfr
haideusicfr  •  02 Ianuarie 2018, 10:24
Postat de haideusicfr pe 02 Ianuarie 2018, 10:19

Nu cred ca va fi o problema. Si Tucudean si Petrescu sunt doi oameni inteligenti.In plus ,concurenta la CFR e puternica.

La CFR ii va avea concurenti pe Urko Vera ,Omrani si Balde. Plus Costache de la Dinamo.Ii urez succes !

Vezi toate comentariile (19)
Comentează