Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat joi, 04 ianuarie 2018 13:27
Fostul internațional Liță Dumitru a decis să părăsească definitiv România și să se stabilească în Statele Unite ale Americii.
Ajuns la 68 de ani, fostul component al Generaţiei Guadalajara nu dă înapoi de la muncă și de la pasiunea pentru fotbal. Anul trecut, Liță s-a mutat în Statele Unite, acolo unde antrenează acum o grupă de copii și juniori.
"Am opt luni de când am plecat din România pentru că am considerat că în America pot să-i ofer fetiței mele, care va împlini în iunie 10 ani, o șansă. O șansă de a-și alege singură viitorul. În America e foarte importat să ai drept de muncă. Dacă nu ai drept de muncă, e greu, dar poți să răzbești. Oricum e foarte greu! Eu am o licență care-mi permite să antrenez, iar ei mi-au recunoscut toate meritele. Mi-au dat viză pentru 3 ani și drept de muncă pentru fotbalul de aici", a spus Liță la TV TelekomSport.
Câștigător de două ori al titlului de cel mai bun fotbalist român al anului în tradiționala Anchetă a Gazetei, Liță s-a stabilit în Atlanta. "În România nu mai aveam nicio şansă. În Bucureşti ce viitor aveam? Mi-am deschis aici o școală de fotbal, specializată în antrenamente tehnice. Jucătorii pot rămâne la cluburile lor, dar cine dorește poate să se antreneze suplimentar cu mine. Cum îi ajutam pe copiii din România, așa îi ajut și pe cei din America, pentru că fotbalul e viața mea", mai spune fostul mijlocaș cu 57 de meciuri și 12 goluri în tricoul echipei naționale a României.
Întrebat care sunt diferențele între fotbalul românesc și cel de peste Ocean, Liță explică: "Aici, în America, singurii români de care știu ei sunt Hagi și Nadia, doi sportivi imenși pe care îi are România. Legat de fotbal? Fotbalul american nu e la nivelul celui din Europa, dar chiar și așa investesc foarte mult, mai ales în Atlanta, care anul ăsta a terminat pe un loc fruntaș. Pentru că nu s-au calificat la Mondialul din Rusia, americanii vor lua măsuri drastice fiindcă nu-și permit să lipsească și de la următorul".
"A existat mereu tentația de a pleca la un club afară, au fost cluburi care m-au căutat. După ce am jucat împotriva Barcelonei în ‘77, m-au dorit acolo, au întrebat de mine, cât cost, cum m-ar putea lua, însă nu a fost posibil" Liță Dumitru, fost internațional
18 aniera vârsta lui Liță în momentul debutului în Liga 1, care s-a produs în martie 1968, în tricoul Rapidului
3 AMINTIRI CU LIȚĂ DUMITRU
1. "Vai de capul meu ce fotbalist a fost Cruyff! Țin minte că am jucat un amical cu Olanda. Eu făceam alunecări adevărate, cred că eu am inventat alunecările în fotbal, nici nu mă uitam la adversar, mă uitam doar la minge. Ei bine, lui Cruyff n-am putut să-i iau mingea 45 de minute. Nici măcar nu l-am prins, eu așa ceva n-am mai văzut. La pauză, vorbea nea Angelo, nici nu mai știu ce, că eu mă gândeam că îl omor pe ăsta în repriza a doua. Nu i-am luat mingea nici în a doua repriză, am renunțat. Eu cred că a fost cel mai mare fotbalist al lumii"
2. "Lui Pele, care a fost declarat marele fotbalist al lumii, i-am luat mingea. Și mi-a lăsat un gust amar, din punct de vedere al caracterului. Mi-a dat peste picioare, m-a scuipat, m-a înjurat. În schimb, Cruyff era un gentleman perfect. La un meci Barcelona - Steaua l-am rugat să-mi dea tricoul la sfârșitul meciului și mi-a spus că mi-l dă la București. La București m-a așteptat și mi-a dat tricoul și banderola"
3."Țin minte că, altădată, Ioan Chirilă m-a rugat să vorbesc cu Cruyff, să-l rog să-i dea un interviu, la un meci cu Spania. L-am așteptat cu Ioan Chirilă o oră și jumătate, a fumat non-stop timp de 45 de minute cât a durat interviul. Ceilalți jucători au stat în autocar, nemișcați, nimeni n-a îndrăznit să întrebe de ce întârzie Cruyff"