Articol de Mitică Docan - Publicat joi, 14 februarie 2008 00:00
La o singură zi după ce ASO a hotărît excluderea echipei Astana din Turul Franţei 2008, directorul Marii Bucle a revenit cu clarificări.
Prudhomme a început în forţă: "Nu putem şterge cu buretele ce s-a întîmplat în ultimii doi ani! Nu e firesc să avem o memorie aşa scurtă! În 2006, o echipă ridicată pe ruinele celor de la Liberty Seguros, cu jumătate dintre rutieri implicaţi în dosarul Puerto (fără a putea participa în Turul Franţei), s-a înscris în competiţie. În 2007, ne-au spus că s-au schimbat. Au înregimentat rutieri puternici, dar, la puţin timp după, au înşelat încrederea oferită. Anul acesta, nu vom mai face aceiaşi greşeală". Prudhomme a adăugat pentru L'Equipe: "Ideea e următoarea: niciodată Astana, niciodată situaţia din 2007!".
Rutierul spaniol, Alberto Contador, a recepţionat vestea în timp ce participa la etapa a 4-a din Turul Mallorcăi. Nervos, a ieşit din pluton, a prins o "evadare" de 3 minute şi a ţipat la camera de filmat: "Astana în Tur!". A fost prins la final de pluton, iar după linia de sosire a izbucnit în lacrimi: "Obiectivul meu era cursa pe care o iubesc cel mai mult: Turul Franţei! Dar cred că nu e un moment bun să vorbesc despre asta". Prudhomme a comentat sec situaţia tricoului galben din 2007: "Nu a fost o decizie luată împotriva lui".
Johan Bruyneel şi-a păstrat calmul. Fostul director sportiv al lui Lance Armstrong şi-a susţinut cu argumente clare obiecţiile: "Argumentul folosit de RCS Sport, cum că nu ne-am aduce cei mai buni rutieri în Turul Italiei, nu stă în picioare în cazul Turului Franţei! Un judecător spaniol l-a absolvit de orice vină pe Contador în Operacion Puerto. Am fost deschişi faţă de ASO în ceea ce priveşte programul nostru anti-doping. Am investit 460.000 de euro pentru un proiect coerent de controale interne, dar nimeni nu ne bagă în seamă. Ce putem face? Încercăm mai multe în Vuelta".
În privinţa echipelor High Road şi Cofidis, Prudhomme a explicat calm: "Vorbim de cazuri diferite. Imediat după cazul Moreni, Cofidis a părăsit Turul Franţei din proprie iniţiativă. Cît ţine de High Road, cazul Sinkewitz a fost demascat înainte de startul competiţiei. Ei au fost mereu deschişi la rezolvarea problemelor".
Directorul Marii Bucle a menţionat că lista finală privind echipele invitate în competiţie va fi făcută publică la sfîrşitul acestei luni. Multe surprize mai pot aparea, avînd în vedere că Rabobank şi Rasmussen nu au făcut deloc obiectul discuţiei în şedinţa ASO.
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”