FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

EXCLUSIV Bulgarul 100% oltean: "Muicăăă, suntem neam de piatră" » Ce se întâmplă cu căpitanul Craiovei + Care e marele lui regret

Foto: Cristi Preda / Gazeta Sporturilor
Foto: Cristi Preda / Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat marti, 29 mai 2018 11:53

Căpitanul bulgar al "juveţilor", Hristo Zlatinski, a dezvăluit cum se simte după primul trofeu în Bănie: "Un străin trebuie să muncească dublu, de aceea fericirea mea e de două ori mai mare".

- Hristo, ai fost campion cu Ludogoreţ, acum ai luat Cupa la Craiova. Cum simţi diferenţa dintre cele două situaţii?
- Îţi spun o chestie de la început: eu ca străin trebuie să dau de două ori mai mult decât un român, la antrenamente, la meciuri. Nu e ceva anormal, să nu mă întrebi de ce, aşa e peste tot în fotbal! Străinul trebuie să muncească dublu, fiindcă vine şi ia locul unui localnic. De aceea, revenind la întrebarea ta, bucuria mea e dublă.

- Ce-ai simţit în momentul în care ai ridicat trofeul deasupra capului?
- Muicăăă, suntem neam de piatră! Asta simţeam. Şi mai era o bucurie uriaşă, fiindcă luni, a doua zi după finală, fiul meu Cristian a împlinit 3 ani şi voiam să-i fac un cadou deosebit. Peste ani o să-i zic, urmărind video de la meci: "Uite, tati, Cupa asta este pentru tine!".

- Cum e să fii căpitan al acestei Științei?
- Responsabilitatea e mult mai mare, fiindcă vorbim de Universitatea Craiova. E un club mare, cu istorie, cu presiune. Dar şi bucuriile sunt mai mari atunci când câştigi ceva. Şi chiar vreau să spun că este cel mai frumos, cel mai mare, cel mai tare moment din cariera mea!

- Serios sau zici aşa purtat de toată atmosfera din aceste zile de la Craiova?
- Da, chiar aşa e! Ţi-am zis, ca străin e mai greu să te impui undeva. Iar eu mă simt al casei.

"Am un singur gust amar"

- Tu ai prins acel meci nebun de-a dreptul în care Ludogoreţ a eliminat Steaua la Sofia din drumul spre grupele Champions League, când a apărat Cosmin Moţi la penalty-urile de departajare.
- Da, ce nebunie! Am trăit un moment mare atunci, fiindcă un club din Bulgaria se califica după mulţi ani în grupele Champions League, dar ce e aici, la Craiova, e de-a dreptul ieşit din comun.

- Tu ce faci, continui?
- Mai am un an de contract, eu vreau să rămân cât se poate de mult.

- Aţi luat Cupa, aţi impresionat, pe Steaua când o va mai bate Craiova?
- Asta e singura chestie neagră a acestui sezon. Gustul amar al campionatului. Mereu aproape de victorie, însă niciodată învingători. Mă oftic că n-am câştigat!

"Acum îmi iau răsplata"

- Cât la sută te simţi oltean?
- Dacă-ţi zic ceva, să nu spui sau să crezi că fabulez. Eu nu mă simt oltean, eu sunt oltean!

- Cum e viaţa pentru tine aici?
- Muncă, fotbal, un pic de relaxare, ceva uşor. Mă menţin în formă, am 33 de ani, sunt atent la fiecare detaliu. Mănânc peşte ca să rămân mereu în formă, am grijă de mine, vreau să mai joc multă vreme de aici înainte.

- Cât mai ai de gând să joci, cât mai poţi?
- Nu ştiu exact, sincer, dar eu am fost mereu corect cu fotbalul, am dat totul, acum îmi iau răsplata. Eu vreau să fiu sănătos şi fac tot ceea ce pot să mă menţin sănătos.

Colosalul Culio

- Care a fost cel mai greu adversar?
- CFR Cluj.

- Şi ca fotbalist?
- Culio. Colosal! Un jucător cu experienţă. Îmi place mult de el. Aaa, şi-mi mai place mult să joc contra Viitorului, mă face să mă simt fotbalist un meci contra celor de acolo.

- Adversarii spun că echipa din Bănie joacă în prezent cel mai frumos fotbal. Voi ce simţiţi?
- Că suntem buni, însă putem fi şi mai buni.

- Titlul e prea mult la anul?
- Pfff, ar fi super! 

1 gol şi un assist a reuşit Zlatinski în 37 de meciuri în actuala ediţie pentru Știința, în competiţiile interne şi internaţionale

9 goluri şi 13 pase decisive a strâns mijlocaşul în 110 partide din 2015 încoace

12 selecţii are Hristo la prima reprezentativă a Bulgariei

2 trofee de campioană în Bulgaria şi o Cupă are cu Ludogoreţ

8.000 €este salariul lunar al bulgarului în Bănie

"Am trăit un moment de maximă împlinire pe Naţional Arena, să câştig trofeul în faţa a 30.000 de oameni. Drept căpitan, străin, al Craiovei, m-am simţit un uriaş" Hristo Zlatinski

"Nu se compară atmosfera de pe Naţional Arena cu vulcanul de pe «Oblemenco». La noi acasă se va rupe stadionul dacă luăm Supercupa în faţa CFR-ului!" Hristo Zlatinski

"Nu pot explica în cuvinte simple ce simt atunci când aud imnurile Craiovei pe stadion. Trebuie să simţi cu adevărat ca să înţelegi" Hristo Zlatinski

"Îmi pare rău că nu s-a putut să vin la Universitatea mai devreme, dar mulţumesc destinului că mi-a oferit oportunitatea să vin să joc aici" Hristo Zlatinski

"La ce atmosferă e la Craiova la meciuri, Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a făcut fotbalist! Eu cred că dacă se va continua proiectul, echipa poate începe, treptat, să joace an de an în grupele europene" Hristo Zlatinski

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Jandarmeria, comunicat cu nici 3 ore înainte de România - Kosovo » Ce au găsit forțele de ordine: „Au fost depuse la camera de obiecte interzise”
Nationala
Jandarmeria, comunicat cu nici 3 ore înainte de România - Kosovo » Ce au găsit forțele de ordine: „Au fost depuse la camera de obiecte interzise”
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale
Box
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale
„Am greșit ca părinte la capitolul ăsta!” » Leonard Doroftei, dezvăluire dureroasă pentru GSP: „Am crezut că sunt un tată modern”
Box
„Am greșit ca părinte la capitolul ăsta!” » Leonard Doroftei, dezvăluire dureroasă pentru GSP: „Am crezut că sunt un tată modern”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (14)
thebluestlion
thebluestlion  •  31 Mai 2018, 13:39
Postat de hannah.robinson pe 29 Mai 2018, 12:37

Practic cupa a fost câștigată de orașul județului cu cel mai mare număr de asistați in detrimentul celor ce muncesc fără a aștepta cu mâna întinsa la stat

Stai linistit, 70% din tinerii Craioveni suntem in Bucuresti. Au mai ramas doar batranii pe acasa, deci e logica statistica.

firaldo
firaldo  •  30 Mai 2018, 09:57
Postat de hannah.robinson pe 29 Mai 2018, 12:37

Practic cupa a fost câștigată de orașul județului cu cel mai mare număr de asistați in detrimentul celor ce muncesc fără a aștepta cu mâna întinsa la stat

Si legatura cu fotbalul este...?Craiova a castigat pe teren,Sibiul a pierdut cu demnitate,nu inteles paralela ta...ce treaba are cu finala?

firaldo
firaldo  •  30 Mai 2018, 09:52

Zlatinski vorbea de Craiova reporterul o incerca cu Steaua,cum ba sa intrebi un om care a castigat un trofeu ce a simtit acum o suta de miliarde de ani cand a eliminat Steaua cu Ludogoret,ziaristi de doi bani,

Vezi toate comentariile (14)
Comentează