Articol de GSP - Publicat miercuri, 13 iunie 2018 18:15
Viitorul se reunește în această seară, de la ora 19:00, la Hotel Iaki, din Mamaia. De la această reunire va lipsi Cristi Ganea, fotbalist plecat la Bilbao, formație cu care a semnat încă din iarnă.
Hagi a reușit însă deja un transfer exact pe stilul lui Cristi Ganea, adus de la Brașov. Este vorba despre Robert Băjan, anunță TV Digi Sport. Nu e fundaș stânga, ci dreapta, are 22 de ani și a evoluat ultima dată la Pandurii.
Băjan a fost urmărit atent și de Gigi Becali, pe când jucătorul evolua la Farul, în 2016. De atunci, el a mai evoluat la Brașov, ASA Târgu Mureș și Pandurii.
Băjan a adunat 30 de meciuri în acest sezon de Liga a 2-a, a marcat 5 goluri și a oferit o pasă de gol, cifre foarte bune dat fiind faptul că evoluează fundaș.