FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV // VIDEO+FOTO Ferma urbană a lui Gigi Becali creează probleme printre vile de milioane de euro: "Eu nu discut cu femeile și tu oricum mai ești și isterică. Pa, la revedere!"

Oile care au mai rămas după ce Gigi le-a împărțit preoților grosul turmei / FOTO: Andrei Crăițoiu +5   FOTO
Oile care au mai rămas după ce Gigi le-a împărțit preoților grosul turmei / FOTO: Andrei Crăițoiu

Articol de , - Publicat joi, 14 iunie 2018 09:00

Gigi Becali a creat o stână în oraș, printre vile de milioane de euro. Dacă la FCSB acceptă cu greu jucători străini, el e mai tolerant când vine vorba despre animale: a adus oi din Spania, o rasă specială care dă mai mult lapte.

O oaie dă patru litri de lapte pe zi și fată de două ori pe an. Becali le-a importat din Spania pentru randamentul superior și la lapte, și la miei. Chiar în dimineața asta s-a născut un pui ca de jucărie, când nu se mișcă arată ca un pluș luat din magazin și postat în staul special pentru fotografii.

Suntem în Voluntari, în Nordul scump al Capitalei României. Mielul încearcă să se apropie de oaie și nu-l țin picioarele, încă nu e capabil să meargă, avansează într-un continuu balans, ba îl lasă picioarele din spate, i se îndoaie din încheieturi, ba îi cedează labele dinainte, la fel de nesigure.

Oaia care a fătat și mielul-jucărie care încă nu a împlinit zece ore s-au adăpostit în grajd, restul au fost mânate un pic mai încolo, la malul ochiului de apă, închise într-un țarc. Deși e dimineață, e deja foarte cald și animalele își fac loc toropite sub vegetație.

Mai tare se agită niște rațe pe luciul apei, se răcoresc mai ușor și nu simt căldura la maximum. Pe ele nu le deranjează nici mirosul puternic de oaie, miros greu, înțepător care-ți rămâne în nas și după ce te îndepărtezi. Pe vecini, da! Îi scoate din sărite!

Vecinii protestează, finul tolerează

Fiindcă peisajul nu e de pe un câmp izolat, e din Voluntari, un oraș cu 50.000 de locuitori și cu imobile dintre cele mai scumpe din România. Un metru pătrat din zona cu oi costă între 250 și 300 de euro.

Becali și-a amenajat stâna în spatele caselor de milioane de euro, clădiri care se închiriază pentru afaceriști, pentru angajați ai ambasadelor. De pe celălalt mal al heleșteului, față de locul în care s-au postat oile, pornesc zece case la fel, construite de Ioan și de Victor Becali. Pe unele le-au vândut, altele sunt închiriate. Și casa lui Gigi e aproape, la câteva sute de metri. Luțu stă la doi pași, din balcon poate să fluiere și-l aud animalele.

"Hagi" n-are cum să protesteze din cauza vecinătății cu oile, că doar Gigi i-a dat casa! Pe ceilalți vecini îi deranjează mirosul. Unul dintre ei explică de ce pasiunea lui Becali influențează piața imobiliară: "Deja se vând mai greu casele din cauza stânei".

O vecină l-a sunat: "Domnule Becali, vă rugăm să mutați oile de aici, că nu se mai poate!". I-a răspuns: "Eu nu discut cu femeile și tu oricum mai ești și isterică. Pa, la revedere!". În Voluntari, primar e Florentin Pandele, finul lui Gigi.

Câinele-motorizat produs de Mercedes

Ciobanul lui Becali are antenă TV de la DigiSport, aer condiționat. Povestește că i s-a mai ușurat munca în ultima vreme: "Nea Gigi a avut vreo mie de oi, acum mai sunt cam o sută. Pe celelalte le-a dat preoților. Rasa asta adusă din Spania e mult mai bună decât sunt oile obișnuite românești! Laptele îl adunăm și se face brânză din el, se ocupă femeile. De plictisit, nu mă plictisesc, că șefu' vine în fiecare zi pe aici. Dimineața, înainte să ajungă la Palat, trece pe aici să vadă oile. Îi e drag să le privească".

În urmă cu două luni a apărut o filmare în care Becali dirija oile să traverseze strada. Martori au asistat și la alte prestații ale patronului FCSB: "Gigi conduce oile și pe câmp, în general cu o mașină de teren pe post de câine ciobănesc. A folosit și Maybachul de curând și a stricat mașina, atât de rău că reparația a costat 15.000 de euro!".

Hidrocentrala Luțu

Afaceristul nu ține cont de protestele vecinilor supărați că miroase a oaie în tot cartierul, mai ales de când sunt peste 30 de grade. Gigi amenajează locul pentru o fermă adevărată.

Locuitori din Voluntari au observat toate pregătirile: "Becali a cumpărat niște aspersoare foarte scumpe și le-a conectat la sistemul electric de acasă de la Luțu.

"Plătesc eu factura, stai liniștit!", i-a spus lui Luțu. Când pornesc aspersoarele, cade curentul în casă. Până s-a încălzit vremea a fost mai greu, că "Hagi" nu mai avea nici căldură, nici apă caldă din moment ce nu-i funcționa centrala".

Tabloul electric n-a fost prevăzut pentru utilaje agricole, nimeni nu-și conectează casa la așa ceva. În mod normal, nu. Gigi nu are planuri normale, el a scos pământul și a creat un iaz, pe care l-a umplut cu pești, a adus oi și rațe. Toate astea în oraș, printre clădiri scumpe! Plus aspersoare care sting lumina în prima curte atunci când pornesc să ude iarba pe care s-o mănânce oile. 

500 de milioane de €constituie averea lui Gigi Becali, câștigată în principal din imobiliare. Dincolo de stână începe un câmp care-i tot al lui, încă nevândut pentru construcții

"Visam să fac o fermă, nu imobiliare"

Becali a povestit la un moment dat cum a devenit bogat: "Visul meu era să construiesc o fermă mare, cu de toate, în cinstea tatălui meu, care a avut și el animale. Și am cumpărat teren pentru fermă, în Pipera. După un timp a venit cineva și mi-a oferit un preț mult mai mare pentru suprafața aia. Am vândut-o și am înțeles că e o afacere să cumpăr și să vând pământ". După ce s-a îmbogățit din vânzarea terenurilor, a revenit la planul inițial: își face și o fermă, pe o suprafață rămasă neconstruită deocamdată. 

La iarnă le ia acasă

Oile lui Gigi pasc libere prin Voluntari cât ține căldura. La iarnă vor fi greu de protejat în zona în care Becali își amenajează ferma. "O să le ia la el acasă", explică ciobanul lui Becali. Gigi are și în spatele casei lui un spațiu suficient de mare cât să cazeze oile peste iarnă. Le-a mai ținut acasă. Nu renunță la plăcerea de a le privi nici când era sunat de televiziuni, s-a întâmplat să discute prin telefon la posturile de sport în timp ce admira oile. Planurile pentru transferuri și indicațiile către antrenori se amestecau cu behăitul oilor. 

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
Nationala
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Nationala
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”
Nationala
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (67)
zagna
zagna  •  15 Martie 2019, 21:17

englez= un om care a votat brexit si acum se intreaba ce e ala... Asa esti si tu, nu ai vazut oaie decat in poza ! Voua va place de borcea cu autostivuitorul...

sala_dalles
sala_dalles  •  15 Iunie 2018, 08:51
Postat de hitman222 pe 14 Iunie 2018, 15:18

Prostalaule, n-am evidenta userilor, stiu in schimb ca esti extrem de prost...fara exagerare.

Este intuitiv de prost ...))

109684413202521
Cornel Brincoveanu  •  15 Iunie 2018, 05:34

OAIA ESTE UN MONUMENT VIU !

Vezi toate comentariile (67)
Comentează