INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  WORLD CUP RUSIA 2018

CORESPONDENȚĂ DIN RUSIA // VIDEO Un interviu zguduitor cu rusul care a jucat în Liga 1: "În mașina care mi-a ucis părinții era o tânără care urma să nască"

Articol de - Publicat luni, 18 iunie 2018 09:05

Rusul Valentin Filatov, crescut la Zenit Sankt-Petersburg, jucând în 2006 la Unirea Urziceni, vorbește de meciuri trucate, dopajul în sport, dar și de viața sa incredibil de dură: în 2003, ambii părinți i-au murit într-un accident rutier în drum spre partida Zenit - Cernomoreț.

  • Theodor Jumătate, jurnalist cu 23 de ani de experiență în presa de sport și șef al departamentului Fotbal Internațional la Gazeta Sporturilor, transmite zilnic pentru cititorii GSP corespondențe din  Rusia pe durata Campionatului Mondial. 

O viață cumplită. Valentin Filatov, ajuns la 36 de ani, retras din fotbal în 2016, ar fi putut schimba totul în acea zi, 5 octombrie 2003, dacă ar fi mers și el la meci. Era accidentat și a decis să rămână acasă, cu prietena Iulia, dar părinții săi au plecat spre stadion să vadă Zenit - Cernomoreț, deși fiul lor nici nu juca.

Accidentul rutier i-a ucis, iar pe Valentin l-a distrus psihic o perioadă. A rămas cu gândul că, poate, dacă ar fi vrut și el să meargă, ar fi fost cu mașina lui și marea tragedie nici n-ar fi existat.

Cel ce a evoluat în 2006 la Unirea Urziceni, promovând în Liga 1, fiind aproape de a semna cu Dinamo, dă firul carierei și vieții înapoi, vorbind de accidentările suferite, de neșansa continuă cu care s-a confruntat, dar atacă și subiecte delicate: blaturile și dopajul.

Am descoperit un om puternic, care a trecut peste suferință și privește spre viitor. Are o familie frumoasă, are doi copii, un băiețel de 5 ani și o fată de 8 ani, și drumul său continuă.

Mircea, românul care trăiește în Rusia de 7 ani și care știe bine limba rusă, a fost și el cu mine.

Valentin are o curiozitate: "De ce ați dorit să discutați cu mine?". Răspunsul e simplu: "Pentru că ai jucat și la Zenit Sankt Petersburg, și în România". Zâmbește și telefonul începe să înregistreze.

- Ce mai faci, Valentin?
- (Răspunde în română) Bine.

- Mai înțelegi cuvinte în română?
- (Se amuză) Așa și așa.

- Cum mai e viața ta acum, retras din fotbal?
- M-am retras în urmă cu un an și jumătate. Aș mai fi jucat, dar nu mai voiam să plec din oraș. La 36 de ani, am familie, doi copii... Nu am mai găsit nimic interesant.

"Noul antrenor de la Dinamo nu m-a vrut"

- Cum ai ajuns în România, în 2006? Și de ce la Urziceni?
- E o poveste lungă, nu a fost ușor... În 2003, la doar 21 de ani, am suferit o accidentare gravă, o ruptură de ligamente încrucișate la genunchi, am avut nevoie de peste opt luni de recuperare, iar conducerea lui Zenit nu mi-a dat nicio șansă de a reveni. Mi-am căutat altă echipă, dar Zenit s-a purtat urât. Nu m-a lăsat să joc, nici nu m-a lăsat să plec. A cerut mulți bani în schimbul meu, deși nu evoluasem atâta vreme. Mi-am schimbat agentul și a apărut pe fir Dinamo.

- Dinamo București?
- Da. Numai că a durat foarte mult până când s-au încheiat contractele, a trecut perioada de transferuri, s-a intrat în martie... Urziceni era atunci un fel de formația secundă a lui Dinamo, erau mulți jucători de la Dinamo acolo în acea perioadă. Ca să aibă meciuri în picioare, erau trimiși la Unirea. În vară, ar fi trebuit să mă întorc la Dinamo.

- Ai promovat cu Urziceni.
- Am câștigat cred că vreo 15 meciuri la rând, am prins barajul și am promovat. Era Orac pe bancă. O amintire frumoasă, toată lumea ieșise în centrul orașului.

- Apoi?
- Eu voiam la Dinamo, ar fi fost mai bine. Însă, la Dinamo au apărut problemele, antrenorul care m-a dorit a fost înlocuit, iar cel nou a spus că nu e interesat de mine. Sincer, nu știu sigur dacă s-a întâmplat astfel. Așa mi s-a zis.

"Petrescu se duce numai unde sunt bani"

- Ai rămas cu Unirea în Liga 1.
- Ce era să fac? Am rămas, deși, la acea vreme, condițiile nu erau cu mult mai bune în Liga 1. Dar și eu m-am ținut tare când am semnat contractul. În cazul în care lucrurile nu evoluau, iar clubul nu-mi demonstra că vrea mai mult, eu puteam să-mi caut altă formație.

- L-ai prins și pe Dan Petrescu, nu?
- Președintele era ambițios și, după primele etape, l-a concediat pe Orac și l-a numit pe Petrescu.

- Cum era Petrescu?
- Excelent specialist, un băiat OK. Dar Orac era mai apropiat de sufletul nostru.

- Unde îl vezi în viitor pe Petrescu?
- (Gânditor) Se duce unde sunt bani, niciodată la cluburi sărace. Semnează numai cu grupări unde poate face ce vrea el. La Dinamo Moscova, a fost numai pentru bani.

"Am fost dezamăgit că Unirea s-a destrămat"

- Ai jucat 12 meciuri de campionat în Liga 1, apoi ai plecat. De ce atât de repede?
- Nu am reușit să învăț limba și era un pic dificil. În plus, mi-era dor de casă. Și, financiar, ceea ce mi se oferea atunci nu-mi convenea.

- Ce ți-a plăcut în România?
- Că oamenii iubesc fotbalul.

- Ce nu ți-a plăcut?
- Am fost dezamăgit când am aflat că Unirea s-a destrămat.

- Ai mai urmărit după aceea meciurile naționalei noastre?
- Da. Semănați cu noi. Aveți jucători buni, nu și rezultate. La cluburi, la fel.

"Se truchează meciuri în toate campionatele"

- De ce nu au România și Rusia rezultate la cluburi?
- E o problemă delicată, profundă, pe care nu o putem discuta cu presa.

- Totuși, care e?
- E aceeași cu care se confruntă tot fotbalul mondial. Prea multe cluburi sponsorizate de casele de pariuri.

- Te gândești la meciuri trucate?
- Sunt convins că există, dar, pentru că nu sunt dovezi, mai bine nu discut despre acest subiect. Fotbalul se transformă în show...

- Și?
- (Supărat) Cred că se aranjează partide în toate campionatele. Și în Anglia, și în Spania, și în Italia... Mai ales în Italia.

- În Italia a fost ditamai scandalul.
- Și multe nici nu se află. Nu ajung în presă și nu iese niciun scandal.

"Instrumentele rele ale businessului"

- Ai jucat într-un asemenea meci?
- Dacă aș spune «Da», ar putea veni procuratura. Se poate întâmpla, dar cei mai mulți refuză să trucheze meciuri. Numai că, atunci când fotbalul devine business, corupția și blaturile sunt cel mai ușor drum către victorie. Sunt instrumente rele ale businessului.

- Ce e mai rău pentru fotbal? Corupția sau dopajul?
- Corupția.

- De ce crezi că unii sportivi se dopează?
- Să-ți zic ceva: înainte, Meldonium, sub forma Mildronatului, era considerat un calmant, pe care îl luai pentru recuperare, mai ales pentru cei cu bătăi anormale ale inimii. Nu înțeleg de ce a fost trecut pe lista interzisă. Multă vreme, era considerat un medicament banal. Poate că în spatele acestei decizii e o decizie politică.

"La norvegieni, au prins o jumătate de echipă"

- Nu crezi că programul de dopaj pus la cale de statul rus la Olimpiada de la Soci a existat?
- Nu am zis asta. Dar, la sporturile individuale, toți sportivii primesc anumite preparate. De ce i-au prins numai pe ruși? Și alții luau aceleași medicamente. Toată lumea încearcă să meargă la risc.

- Sportivii devin victime, iar tu ai fost sportiv.
- (Ușor iritat) Știm toți că problema dopajului e în multe țări, nu doar în Rusia. La norvegieni, o jumătate de echipă a fost prinsă și n-a mai fost mare scandal. Ei au aflat la timp și au avut vreme să elimine medicamentele din organism. Dar lumea realizase că e dopaj... Te rog, hai să încheiem subiectul ăsta.

"Nu erau computere, trebuia să ne consumăm energia"

- Cum se face că un copil cu tată cercetător și mamă medic ajunge fotbalist?
- Era pasiunea mea, ce-mi puteau face părinții? La cinci ani, m-am îndrăgostit de fotbal, în timpul URSS, când sportul era dezvoltat. Am pornit de la o echipă de cartier, Iskra, apoi am trecut la Zvezda... Nici formațiile astea nu mai există, la fel ca Urziceni, ca Tosno... Pe unde am trecut eu...

- Mai aveai timp și de școală?
- (Zâmbește) Am avut note foarte bune. La acea vreme, nu erau computere, trebuia să ne consumăm energia, așa că jucam aproape tot timpul.

- Ai avut ghinion încă de la începutul carierei de profesionist. Ți-ai rupt ligamentele încrucișate la genunchi la doar 21 de ani.
- Da... În acea perioadă, antrenorul de la Zenit 2 recomandase mai mulți jucători primei echipe, iar eu am confirmat și am încheiat un contract pe patru ani, înainte să mă accidentez. În 2002 am semnat, în 2003 m-am accidentat. A fost un duel aerian, am fost împins și, la o aterizare greșită, am pățit ce am pățit. A urmat o operație dificilă și o recuperare mai grea, de opt luni.

"În mașina care mi-a ucis părinții era o tânără care urma să nască"

- Tot în 2003, ca într-un coșmar, ai trăit cea mai mare tragedie: ți-au murit părinții într-un accident...
- (Ochii i se umezesc) Nu doresc nimănui să treacă prin ce am suferit eu. E ceva aproape imposibil de suportat. În anii 90, a fost o perioadă foarte dură pentru Rusia, începusem și noi să ne revenim... Această tragedie m-a afectat enorm. Depresie... Și acum mi-e greu să vorbesc despre acele momente.

- Părinții se aduceau la un meci al lui Zenit cu Cernomoreț, iar tu ai rămas acasă. De ce?
- Eram accidentat.

- Și s-au dus fără tine, chiar dacă tu nu jucai?
- Da.

- Dacă ai fi vrut să te duci, ai fi mers cu ei cu mașina?
- (Parcă ar fi vrut să întoarcă timpul) Dacă era să mă duc și eu, am fi mers cu mașina mea și aș fi condus eu. Și, astfel, totul se putea evita.

- Crezi în destin?
- Nimic nu e întâmplător în viață.

- Ai reușit să te aduni, totuși.
- Viața continuă... Așa a fost să fie. Dar să-ți povestesc ceva incredibil.

- Sunt ochi și urechi.
- (Oftează) În mașina care a intrat în părinții mei era o tânără însărcinată, "alergau" spre spital. Și a născut gemeni. Îți dai seama? Cum aș fi putut eu să-i învinuiesc pentru că se grăbeau? Ei toți au scăpat, ai mei s-au stins.

"Se «lucra» intens la Zenit"

- Puțin timp mai târziu, ți s-a furat mașina...
- Și eu am rămas fără mașină, și fratele meu. Și lui i-a furat-o! Eu mă duceam cu Zenit la Rostov, am lăsat-o în parcarea aeroportului și, când m-am întors, nu mai era. Dar o aveam măcar asigurată. În anul ăla, multor jucători de la Zenit li s-au furat autoturismele. Se «lucra» intens la Zenit. Probabil că erau supărați pe noi.

- Privind înapoi, cum vezi cariera ta de jucător?
- Sunt mulțumit cu tot ce am reușit. Dar, de fiecare dată când puteam face un pas înainte, m-am lovit de o accidentare. Niciodată nu m-am accidentat singur, am fost "ajutat". Bine, nu cred că mi-a făcut-o cineva intenționat. S-au scuzat toți. Mi-ar fi plăcut să joc pentru naționala Rusiei. Din păcate, nu s-a întâmplat.

"Nu era cel mai bun moment să organizăm Mondialul"

- Cum aștepți Mondialul?
- Trecem printr-o situație economică grea în țară, dar, odată ce ne-am asumat organizarea turnelui, trebuie să-l ducem până la capăt. Nu era cel mai bun moment de a găzdui această competiție.

- Era bun ca imagine.
- Da, numai că imaginea se poate strica foarte repede. Vezi ce s-a petrecut la Olimpiada de la Soci, cu dopingul...

- Atunci, de ce a insistat Rusia să organizeze și Olimpiada de Iarnă, și Mondialul?
- E mai mult o chestie politică.

- Cine crezi că va câștiga?
- Germania.

- Nu Brazilia?
- Organizarea bate talentul, clasa.

- Să fie două titluri mondiale la rând pentru Germania?
- Poate cuceri trei-patru la rând, nu două. Și-a construit un sistem foarte bine pus la punct.

- Și MVP?
- Un sud-american.

"Privindu-l pe Ronaldo cu mulți ani în urmă, eram sceptic în privința lui, nici acum nu mi-e prea apropiat de suflet. Recunosc, e foarte bun, dar e prea îngâmfat. Pe Messi îl respect mai mult"

"Înainte să mă accidentez prima oară grav, m-a vrut Spartak, dar eu am refuzat oferta, pentru că voiam doar la Zenit. Și Zenit m-a tratat urât"
"Încerc și ca antrenor, și ca analist-comentator, să descopăr ce-mi place mai mult. Deocamdată, trebuie să-mi iau licențele"

Valentin Filatov, fost fotbalist rus

145 de meciuria jucat Valentin Filatov în toate competițiile (4 goluri, 4 assisturi)

9 cluburi a avut rusul Filatov în întreaga carieră; cel mai important, Rostov

94 de partidea adunat Valentin în prima ligă rusă și 12 în cea română

"Succes naționalei"

Valentin a acceptat să dea un mesaj românilor. "Succes naționalei, vă doresc să aveți un fotbal bun. Salutări din Sankt Petersburg" (foto&video), a scris Filatov.

rus 2

 
Mesaj Valentin Filatov

Mesajul rusului care a jucat la Unirea Urziceni: "Să aveți un fotbal bun!" ---->>> http://bit.ly/2t3Dbkw

Publicată de Gazeta Sporturilor pe 17 Iunie 2018

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (5)
10154988805606449
Tavi Metoni  •  18 Iunie 2018, 13:45

Te-am considerat mai mereu o jumatate de buletin. Ca sa nu mai spun de gluma ta cu "ce n'est pas ma tasse de the", expresie colocviala de care habar n-aveai, dar ai dat-o ca ai fi vrut sa subliniezi ca in Anglia se bea ceai. My ass! Mon cul, cum zic francezii. Totusi, interviul asta mi-a placut. Astia sunt oamenii care trebuie adusi in fata, baietii modesti si cu bun simt fara de care fotbalul nu ar exista. Fii sigur ca daca Messi sau Ronaldo nu ar fi existat, ei ar fi fost inventati! De sistem! Sunt satul de cocalari, de tatuati si de basinosi, whatever their natioanalities!

misterverde
misterverde  •  18 Iunie 2018, 12:36

Theodor Jumătate, jurnalist cu 23 de ani de experiență în presa de sport și șef al departamentului Fotbal Internațional la Gazeta Sporturilor, transmite zilnic pentru cititorii GSP corespondențe din Rusia pe durata Campionatului Mondial.

valyomanyd
valyomanyd  •  18 Iunie 2018, 10:57

Mi-ar placea sa vad intr-o zi cum un jurnalist gesepist isi face mea culpa dupa ce publica un articol in care face o gafa si nu modifica greseala dupa care tace ca ala in papusoi ..Ce spuneti domnule Jumatate ?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează