Articol de GSP - Publicat miercuri, 30 ianuarie 2019 19:35
Gabi Balint, fost antrenor la FC Vaslui, unde l-a pregătit și pe Nicolae Stanciu (25 de ani), îl critică pe mijlocașul naționalei pentru alegerea făcută, de a merge la Al Ahli, în Arabia Saudită.
Balint e de părere că Stanciu e un fotbalist superficial, căruia nu îi place să lupte și care alege întotdeauna varianta mai simplă.
„Stanciu întotdeauna când a dat de greu a preferat să plece. E superficial, nu e un luptător. A arătat asta. S-a văzut asta când a ales să plece de la Anderlecht. Nu a ales să tragă de el niciodată. Când eram la Vaslui eu, o puneam pe seama tinereții.
Dar din punct de vedere psihologic nu a progresat. Mi se par umflate sumele de transfer și salariu. Sigur Sparta Praga și-a scos banii”, a zis Gabi Balint la TV Digi Sport.
CITEȘTE ȘI: