Articol de Victor Vrînceanu - Publicat vineri, 03 mai 2019 20:06
Eugen Neagoe s-a despărțit în această săptămână de Sepsi și așteaptă oferte. Spune că ar fi deschis să lucreze chiar și cu un patron dificil așa cum este Gigi Becali.
- Domnule Neagoe, oficial nu mai sunteți antrenorul celor de la Sepsi. Cum ați rezolvat despărțirea?
- Pe care amiabilă. Am semnat ieri hârtiile. Chiar dacă mai aveam un an de contract am plecat și am rămas prieteni.
- Regretați că ați plecat?
- Eu nu regret nimic pentru că mi-am făcut meseria pe care o iubesc. Și am făcut-o foarte bine. În momentul în care am venit la Sfântu Gheorghe, echipa era pe locul 12 la un punct de locul 13 și am terminat pe locul 9. În vară discutam cu patronul și îmi spunea că dacă terminăm mai sus cu un loc e perfect, iar eu am dus Sepsi în play-off, mai sunt trei etape și puteam ajunge chiar pe locul 5, dar nu mai contează acum. Am lăsat Sepsi pe locul 6, o performanță istorică pentru Sfântu Gheorghe.
- Cu ce rămâneți după această experiență?
- Cu satisfacție foarte mare profesională pentru că am reușit să devenim o echipă respectabilă, de care adversarii se temeau. Am avut rezultate bune chiar și în compania echipelor mari din campionatul nostru.
- Ce urmează acum pentru dumneavoastră?
- Sunt un antrenor liber și pot vorbi cu oricine. Am primit deja câteva telefoane, dar nimic concret momentan. A trecut doar o zi de când am rămas liber.
- Sunteți recunoscut ca fiind un antrenor dur, care nu prea face concesii. Ați putea lucra cu un patron ca Gigi Becali, de exemplu?
- Eu nu exclud nicio colaborare. Discut cu oricine.
- Chiar și cu Becali, un patron care recunoaște că se bagă peste antrenori la FCSB?
- Sincer, aș putea lucra cu orice patron din țară și din străinătate. Chiar și cu Becali la FCSB.
- Cum așa?
- Eu stabilesc clar lucrurile înainte de o colaborare și îmi place să fie totul scris. Trebuie să discutăm clar care sunt obiectivele, cerințele de ambele părți și așa mai departe. Dacă se stabilesc aceste lucruri, dar după nu se respectă, intervine ruptura și merge fiecare pe drumul lui. Nu e nicio problemă. Eu cer încredere în primul rând. Așa am făcut și la Sepsi. Le-am zis să aibă încredere în ce le spun și atunci lucrurile vor funcționa. Și așa a fost.
Vezi și:
Vești de ultimă oră dinspre Sepsi » „Magiun” acum, Vasile Miriuță din vară!