Articol de GSP - Publicat vineri, 10 mai 2019 12:58
Daniel Oprița (37 de ani) a fost dat afară de la CS Mioveni, echipă pe care a preluat-o în luna ianuarie a acestui an.
Antrenorul a fost adus la echipă cu obiectivul de o promova sezonul viitor în Liga 1, însă Oprița n-a obținut decât un punct în ultimele cinci etape și conducerea n-a mai avut răbdare cu el.
Ultimul eșec al argeșenilor s-a consemnat joi, în partida de pe teren propriu cu Farul Constanța, scor 0-2.
Din 13 meciuri cu Oprița pe bancă, Mioveni a obținut doar 15 puncte și a rămas pe locul 7, acolo unde se afla și când antrenorul a preluat echipa.
Și jucătorii au fost sancționați cu amendă pentru meciurile pierdute pe propriul teren, salariile fiind blocate pe o perioadă nedeterminată.
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”