Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat sambata, 25 mai 2019 17:39
FCSB // Gazeta Sporturilor a prezentat astăzi o analiză detaliată asupra evoluțiilor lui Marko Momcilovic, Adrian Stoian și Florentin Matei, jucători care au produs o adevărată gaură în bugetul lui Gigi Becali.
Doar că pe lista jucătorilor care n-au produs nimic pentru FCSB în acest sezon s-ar număra, conform patronului, și Raul Rusescu. Atacantului de 30 de ani i-a expirat contractul în această vară.
„Pe Rusescu l-am plătit degeaba un an de zile”, a spus Gigi Becali.
Totuși, cifrele nu îi dau dreptate lui Becali. În ciuda faptului că în play-off n-a primit deloc încredere de la Teja, Rusescu a jucat nu mai puțin de 24 de meciuri, în toate competițiile. A marcat și 5 goluri.
În 2019 are doar 4 apariții, una singură ca titular, chiar primul meci oficial al anului, deplasarea cu Dunărea Călărași, scor 1-1.
În vara trecută, Rusescu a semnat cu FCSB din postura de fotbalist liber de contract și a primit un salariu foarte mare: 25.000 de euro pe lună! Cel mai mare din tot lotul vicecampioanei.
Vezi și:
Ce țeapă de 500.000 € și-a luat Becali! 3 fotbaliști plătiți regește, randament zero barat
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!