INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Ionuț Radu, lăudat în presa italiană: „Măcar el a făcut ceva”

FOTO: GettyImages // Ionuț Radu - Genoa
FOTO: GettyImages // Ionuț Radu - Genoa

Articol de - Publicat luni, 27 mai 2019 11:50

Ionuț Radu (21 de ani) a închis poarta, reuşind trei intervenţii bune, într-un meci aproape nul, dominat de teamă. Gazzetta dello Sport i-a dat nota 6,5: „Măcar el a făcut ceva în faţa lui Muriel şi Chiesa”

La primul său sezon ca titular în Serie A, Ionuţ Radu a suferit până în ultima clipă, însă a reuşit să scape de retrogradare. Meciul nul făcut cu Genoa la Florenţa a salvat ambele echipe, beneficiarele eşecului dramatic înregistrat de Empoli, 1-2 cu Inter. Dar dacă nu era portarul român, Grifonul risca să rămână sub linia roşie. Nu degeaba Gazzetta dello Sport l-a văzut cel mai bun om al oaspeţilor şi i-a dat 6,5, numai Milenkovici, din tabăra Violei, primind aceeaşi notă. Căpitanul naţionalei de tineret a avut duminică 3 intervenţii remarcabile.

Mâine face 22 de ani

„Mai întâi Muriel, din voleu, apoi Chiesa l-au încercat pe Radu, care s-a dovedit atent şi sigur. Şi pe urmă a confirmat seara bună, săturându-se cu încă o paradă la Federico. Măcar el a făcut ceva în acest meci”, l-a caracterizat cotidianul roz, ce a punctat, totuşi, că „singurii fiori adevăraţi au venit la golurile de pe San Siro”. Punctul cu care Genoa a egalat-o pe Empoli (38) i-a fost suficient pentru locul 17, graţie „directelor” (2-1 şi 3-1). Un cadou frumos pentru Radu (mâine împlineşte 22 de ani), care aşteaptă să fie răscumpărat de Inter. 

2.970de minute a adunat Radu la Genoa în acest campionat, primind 46 de goluri în 33 de meciuri

6meciuri fără gol primit a reuşit portarul român în actuala Serie A, inclusiv cu campioana Juventus

6,19e media notelor luate de Radu în Gazzetta dello Sport. De trei ori 7, cu Atalanta, Torino şi Roma

12milioane E e cota de piaţă românului (exact clauza de răscumpărare fixată de Inter), de patru ori cât la începutul stagiunii

VEZI ȘI:

Dramatism total în ultima etapă din Serie A! Inter i-a luat fața lui AC Milan și merge în Liga Campionilor! + Ionuț Radu s-a salvat de la retrogradare

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

 

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Unii cu leul, alții cu tigrul » Detalii inedite la plecarea FCSB în Antalya: două fețe noi în lot și 5 absenți + Ce versuri și-a scris Adi Șut pe valiză
Superliga
Unii cu leul, alții cu tigrul » Detalii inedite la plecarea FCSB în Antalya: două fețe noi în lot și 5 absenți + Ce versuri și-a scris Adi Șut pe valiză
Andrei Ivan pleacă de la Craiova! Va semna în scurt timp » Salariu uriaș la noua echipă! Câți bani primește Universitatea
Superliga
Andrei Ivan pleacă de la Craiova! Va semna în scurt timp » Salariu uriaș la noua echipă! Câți bani primește Universitatea
Puștiul-minune deplasat de FCSB în Antalya: are numai 15 ani și este fiul unui fost jucător de prima ligă
Superliga
Puștiul-minune deplasat de FCSB în Antalya: are numai 15 ani și este fiul unui fost jucător de prima ligă

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”


Comentarii (1)
307361603349887
Dan Pastrama  •  27 Mai 2019, 14:05

radu n-are ce cauta in Italia, doar Real Madrid si Barcelona au fatza pt portar ca radu. Daca il ia acum Real Madrid 12 ani are buturile asigurate, valoarea lui e undeva la 45-50 milioane

Vezi toate comentariile (1)
Comentează