Articol de GSP - Publicat marti, 04 iunie 2019 11:41
Americanca Anna Tatishvili (29 de ani) a pierdut meciul din primul tur de la Roland Garros cu grecoaica Maria Sakkari (30 WTA), scor 0-6, 1-6. Organizatorii au amendat-o cu 46.000 de euro din cauza nivelului de tenis etalat.
Anna Tatishvili n-a mai jucat în circuit din octombrie 2017! Până la Roland Garros a suferit trei operații la genunchi și cariera ei părea să fie la final. Sportiva cu origini georgiene a intrat direct pe tabloul principal, după ce a beneficiat de regula clasamentului protejat. Regulamentul îi permite unei jucătoare să participe la 8 turnee după accidentare, folosindu-le de locul pe care îl ocupa în clasament la momentul accidentării.
Revenirea nu a fost însă cea sperată. Eliminată în 55 de minute, Tatishvili va pierde toți banii primiți pentru participarea pe zgura pariziană. Arbitrul înfruntării a notat în raportul de joc prestația „sub standarde”, iar organizatorii au ținut cont de ea.
Regulamentul s-a modificat în ultimii ani pentru a preveni situațiile în care jucătorii vin accidentați la turnee doar pentru a primi banii destinați primei runde. Oficialii au oferit chiar un bonus. Jucătorul care se retrage chiar înaintea startului competiției împarte banii cu lucky loser-ul intrat în locul său pe tablou.
50este cel mai bun loc ocupat de Anna Tatishvili, în octombrie 2012