Articol de GSP - Publicat vineri, 14 iunie 2019 19:27
Toronto Raptors a câștigat primul titlu din istorie în NBA, după 4-2 la general în finala cu campionii en-titre de la Golden State Warriors. Zeci de mii de fani canadieni au sărbătorit victoria în stradă.
Orașul Toronto nu a mai câștigat un titlu în sporturile de tradiție de peste Ocean din 1993, când Toronto Blue Jays se impunea în MLB, Liga Națională de Baseball.
Așteptarea a generat o sărbătoare de zile mari. Zeci de mii de fani s-au strâns în Piața Frunzei de Arțar din Toronto, supranumită Jurassic Park, aluzie la numele echipei care vine de la dinozaurul Velociraptor. Conduși de celebrul cântăreț Drake, fanii lui Toronto au făcut spectacol în fața unui ecran gigant, susținându-și de la distanță favoriții.
This is how #Toronto celebrated the #Raptors becoming NBA Champions #WeTheNorth pic.twitter.com/cvFNpU9LZT
— blogTO (@blogTO) June 15, 2019