Articol de Theodor Jumătate - Publicat vineri, 26 iulie 2019 20:35
Jiangsu Suning, formația lui Cosmin Olăroiu, l-a achiziționat pe brazilianul João Miranda (34 de ani), de la Inter Milano.
Încă un brazilian de valoare ajunge la Jiangsu Suning, echipa lui Cosmin Olăroiu din China. După Alex Teixeira, cumpărat în februarie 2016 de la Șahtior cu 50 de milioane de euro, Suning l-a adus în 2018 pe Éder Martins de la Inter și îl achiziționează acum pe João Miranda (foto), care tocmai a cucerit cu Seleção Copa América.
Fundașul în vârstă de 34 de ani vine după 8 sezoane în elită: Atlético (2011-2015) și Inter Milano (2015-2019).
Clubul asiatic plătește și 5 milioane de euro sumă de transfer, plus un salariu anual de 6 milioane, aproape dublu față de cât primea Miranda pe „Meazza”.
Ambele grupări, Inter și Jiangsu, sunt deținute de miliardarul chinez Zhang Jindong.
VEZI ȘI: