Articol de GSP - Publicat joi, 01 august 2019 11:00
Alin Simota, fostul finanțator de la Jiul Petroșani din perioada 1999-2012, a vorbit la GSP Live despre perioada în care l-a avut jucător pe Ionuț Luțu. Acesta a jucat pentru Jiul în 2009.
„L-am avut pe Luțu jucător 6 luni de zile. Un talent înnăscut. Păcat că n-a putut juca la un alt nivel mai mare. Viața lui e o caterincă totală. Am nenumărate momente cu el. Echipa era în cantonament și el ne zicea «ce cantonament, tată? Lasă că vin și-ți rezolv jocul». Antrenorul de atunci era foarte dur și îmi spunea că Luțu ne strică echipa.
Apoi, eram acasă, scorul era 0-0, minutul 80. Intrase Luțu, a dat gol din lovitură liberă și s-a dus la antrenor și i-a spus «ți-am zis că rezolv meciul!». Ceilalți jucători îl acceptau pentru că era valoros. Mare talent! Cred că partea extrasportivă l-a stricat mult. Lăutari, petreceri...”, a povestit Alin Simota la GSP Live.
De-a lungul carierei, Ionuț Luțu ajuns acum la 43 de ani a mai jucat pentru Progresul București, Universitatea Craiova, Galatasaray, Steaua, Suwon Samsung Bluewings, Rapid, Apollon, Kairat, Zhetysu, Pandurii, Alro Slatina și Al-Jazeera.
Citește și:
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”