FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL GALAŢI / FC VASLUI

Preşedintele Comisiei de Apel a demisionat, iar Paraschiv şi Szekely pot juca

Articol de GSP - Publicat vineri, 14 martie 2008 00:00

Preşedintele Comisiei de Apel, Mugur Filipescu, a demisionat vineri din funcţie, deoarece a refuzat să menţină decizia Comisiei de Disciplină de suspendare pentru două etape a jucătorilor Oţelului, Gabriel Paraschiv şi Janos Szekely, la sesizarea preşedintelui FRF, Mircea Sandu.

"Chiar dacă dimineaţă s-a afişat pe site-ul LPF faptul că pedepsele celor doi au rămas acelea dictate de Comisia de Disciplină, deşi Comisia de Apel hotărâse reducerea lor, până la urmă cei doi jucători au rămas cu numai o etapă de suspendare, pentru că membrii Comisiei nu au venit la acea şedinţă, iar preşedintele Comisiei, Mugur Filipescu, a demisionat", a spus, vineri, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al LPF, Adrian Ionescu.

Comisia de Apel hotărâse joi să reducă suspendarea jucătorilor Gabriel Paraschiv şi Janos Szekely cu câte o etapă, dar să păstreze penalităţile sportive dictate de Comisia de Disciplină, astfel că fotbaliştii puteau evolua în partida de sâmbătă cu FC Vaslui. Preşedintele FRF, Mircea Sandu, s-a autosesizat, în baza articolului 38 din statutul Federaţiei, conform căruia preşedintele are dreptul să verifice aplicarea şi respectarea legislaţiei în vigoare, iar membrii Comisiei trebuiau să se întrunească vineri în regim de urgenţă. Site-ul LPF a publicat iniţial, vineri dimineaţă, informaţia că membrii s-au întrunit şi Comisia de Apel a revenit asupra deciziei, hotărând să menţină sancţiunile aplicate de Comisia de Disciplină, dar, ulterior, informaţia a fost retrasă de pe site-ul respectiv, lucru confirmat pentru NewsIn de Adrian Ionescu.

În consecinţă, cei doi fotbalişti ai Oţelului, Paraschiv şi Szekely, vor juca sâmbătă în meciul cu FC Vaslui, deoarece ultima decizie luată în privinţa lor rămâne cea de joi a Comisiei de Apel.

Comisia de Disciplină hotărâse, iniţial, ca Gabriel Paraschiv şi Janos Szekely să fie suspendaţi câte două etape şi amendaţi cu câte 3.000 de lei, penalitate sportivă, pentru incidentele de la meciul Oţelul Galaţi-Rapid, scor 0-1, la sfârşitul căruia au contestat vehement maniera de arbitraj.

sursa: NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
Europa League
FCSB, tun financiar în Europa League » Anunțul lui Gigi Becali la GSP Live Special
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (31)
 •  18 Martie 2008, 09:27

intr-e Vaslui si Otelul sunt 7 puncte diferenta, deci clasamentul vorbeste, cat despre comisia de disciplina...frf..si toti vampirasi care sug si nu i-si fac treaba cum trebuie..RUSINE ,bine macar ca a avut demnitate, si-a dat demisia

 •  15 Martie 2008, 13:48

imi cer scuze SPURCATO nu cu liniuta;)

 •  15 Martie 2008, 13:47

Sa-ti amintesc stimata boarfa ca vasluiul a stat capra(care este cuvantul tau preferat..capra) acum cativa ani ca steaua sa ia campionatul...4-0(scuze daca gresesc) pt oile lu jiji..asa ca Gura spurcat-o

Vezi toate comentariile (31)
Comentează