FOTBAL  »  NATIONALA  »  SELECȚIONER

VIDEO Răzvan Burleanu a anunțat oficial: „Merg la negocierile finale cu Mirel Rădoi. A fost varianta noastră numărul 1”

Articol de GSP - Publicat marti, 26 noiembrie 2019 16:25

Răzvan Burleanu a susținut o conferință de presă în care a anunțat că a fost mandatat de Comitetul Executiv al FRF să negocieze cu Mirel Rădoi pentru preluarea naționalei României. 

„CEx m-a mandatat să negociez cu Rădoi preluarea mandatului de selecționer. Azi am avut o susținere unanimă de a deschide negocierea cu Mirel Rădoi. Trebuie să ne întâlnim și să discutăm, apoi vom face și o conferință de presă. Vrem să oferim o speranță antrenorilor tineri. Campionatul Mondial din 2020 e un obiectiv, dar și Jocurile Olimpice. Mandatul propune un proces de construcție la nivelul naționalei, mandatul ar dura doi ani”, a spus Burleanu.

„Pot să vă spun că Rădoi reprezintă varianta numărul 1 pentru FRF și ne bucurăm că n-am fost nevoiți să apelăm la alți antrenori și probabil să fim refuzați. Membrii CEx au primit această propunere cu entuziasm și încredere. Sunt sigur că reprezintă cea mai bună variantă în acest moment. Rădoi va conduce naționala și la Olimpiada din 2020. Prezența la Olimpiadă va fi sigură. Asta îi va conferi lui Mirel un avantaj pentru că va reîntâlni jucătorii pe care i-a pregătit în vară. O să-l las pe Mirel Rădoi să anunțe staff-ul. Am discutat însă detalii despre noul staff”, a adăugat Burleanu.

CUM A CÂȘTIGAT RĂDOI „CASTINGUL” FRF

VIDEO Răzvan Burleanu a anunțat oficial: „Merg la negocierile finale cu Mirel Rădoi. A fost varianta noastră numărul 1”

Președintele FRF a explicat de ce Rădoi a fost prima variantă pentru CEx: „Mirel Rădoi are experiența de a ne califica și a demonstrat asta. Vedem azi la prima reprezentativă pe care Mirel i-a pregătit la naționala de tineret, îi cunoaște foarte bine. Credem că Mirel e cea mai bună variantă pentru a trece de meciul cu Islanda și de al doilea joc pentru a ne califica la EURO 2020. Misiunea lui Mirel Rădoi e să continue să inspire sute de mii de copii să joace fotbal în România și să ofere speranță antrenorilor tineri din țara noastră”.

Cine vine în locul lui Rădoi la U21

Burleanu a vorbit și despre cine-i va lua locul lui Mirel la cârma U21: „O decizie referitoare la viitorul antrenor al naționalei sub 21 de ani o vom lua la mijlocul lunii decembrie”.

 În finalul conferinței, reporterul GSP a încercat să-i adreseze o întrebare șefului FRF, însă a fost refuzat de Cătălin Popescu, șeful biroului de presă al FRF: „Federația a întrerupt comunicarea cu Gazeta Sporturilor. Mulțumim frumos!”.

„Consider că Mirel Rădoi e cel mai îndreptățit să conducă naționala astăzi și cel mai în măsură să califice naționala. Mirel Rădoi a reprezentat varianta numărul 1. Dacă el ar fi refuzat, am fi mers mai departe. E un contract de construcție pentru Mirel, nu e pe termen scurt. Nu vrem să stea pe bancă doar la meciurile de baraj, ci și la Jocurile Olimpice. Vrem să construim cu el. Acestea au fost argumentele și acestea vor fi și propunerile pe care le vom avansa lui Mirel Rădoi. Va fi un contract pe minimum doi ani”
Răzvan Burleanu, președinte FRF

„Cred cu tărie că Mirel va putea construi pe termen scurt o echipă învingătoare. Avem cantonamentele din această iarnă. De aceea ne-am dorit foarte mult să avem selecționer până la finalul acestui an”
Răzvan Burleanu, președinte FRF

Mirel Rădoi, 38 de ani, în ultimul an și jumătate selecționer la naționala U21, este începând de azi noul selecționer al naționalei României. Va pregăti naționala la barajul pentru EURO 2020, dar și în preliminariile pentru Mondialul din 2022.  

După ce luni a fost propus de Comisia Tehnică a FRF, Rădoi a fost validat azi de Comitetul Executiv al Federației cu unanimitate de voturi. 

Vezi și: 

Viitorul selecționer Mirel Rădoi în șase timpi » Cum l-a executat pe Tamaș + Conflict deschis cu Lupescu

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Diverse
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (37)
lagardere_72
lagardere_72  •  26 Noiembrie 2019, 23:38
Postat de un_alt_roman pe 26 Noiembrie 2019, 22:24

Cu tot respectul, foarte proasta alegere. Oare dupa Radoi urmeaza Dica? Sper sa-si de-a demisia daca nu calicfica echipa la EURO.

Spune te rog 1 singur antrenor care garantează 100 % calificarea României în situația de față (orice antrenor din lume nu doar români)

109620883845176
Gabriel Topai  •  26 Noiembrie 2019, 22:24
Postat de andrei.33 pe 26 Noiembrie 2019, 22:04

Ce măsuri va lua gsp? E o gluma? Gsp conduce un linșaj mediatic la adresa lui Burleanu din ziua cand a intrat la FRF. Daca Burleanu e incompetent sau nu putem discuta, insa redacția gsp e departe de a fi imparțială pe subiectul asta.

FRF cu Burleanu la carma au cam zbarcito rau si se pare ca zbarceala se ingroasa. Ce ar trebui sa faca presa dupa parerea ta? Sa elogieze si sa pupe pe toti pe unde apuca? Presa are rolul ei si da' este incomoda dar asa trebuie sa fie. Burleanu nu are scuze.

un_alt_roman
un_alt_roman  •  26 Noiembrie 2019, 22:24

Cu tot respectul, foarte proasta alegere. Oare dupa Radoi urmeaza Dica? Sper sa-si de-a demisia daca nu calicfica echipa la EURO.

Vezi toate comentariile (37)
Comentează