Articol de GSP - Publicat marti, 14 ianuarie 2020 12:08
Simona Halep (28 de ani, 4 WTA) a învins-o pe Ajla Tomljanovic (52 WTA, 26 de ani), în turul secund al turneului WTA de la Adelaide, scor 6-4, 7-5.
- Simona Halep va juca în sferturi împotriva învingătoarei partidei dintre Aryna Sabalenka (12 WTA) și Bernarda Pera (70 WTA). Următorul meci al jucătoarei noastre va avea loc joi.
La interviul de la finalul meciului, Simona Halep și-a radiografiat evoluția din primul meci la simplu din 2020: „A fost un meci dificil. Mă așteptam la așa ceva pentru că și precedentele partide cu ea au fost dificile. Sunt foarte fericită că am trecut mai departe”.
Nu a fost ușor, fiind primul meci din 2020. Am lucrat din greu la antrenamente, dar primul meci e întotdeauna diferit, chiar dacă lucrezi intens în săptămânile premergătoare noului sezon.
Voi încerca să mă recuperez pentru următorul meci, unde sper să dau din nou tot ceea ce am mai bun. Cum mă voi recupera? Baie de gheață, masaj de relaxare și puțină relaxare în camera mea”, a spus Halep, care ulterior i-a transmis un mesaj lui Darren Cahill.
Simona Halep, despre Darren Cahill: „Intervențiile lui m-au ajutat”
„E frumos să-l am din nou pe Darren în echipă. Chiar vreau să-i mulțumesc că a revenit lângă mine.Intervențiile lui m-au ajutat azi și sunt fericită că am jucat în fața publicului său de acasă. Mulțumesc pentru suport, m-ați făcut să mă simt ca la a doua mea casă”, a declarat Halep, care va juca în sferturi împotriva învingătoarei partidei dintre Aryna Sabalenka (12 WTA) și Bernarda Pera (70 WTA).
“Would you ever support the Crows?” 🤔
— WTA (@WTA) January 14, 2020
“Never!”@Simona_Halep is a dedicated @PAFC fan! 😁 👍#AdelaideTennis pic.twitter.com/lf5MTVaYzy
Darren Cahill și-a făcut apariția pe teren de două ori, prima intervenție a australianului aducând și o ieșire nervoasă a Simonei Halep. Detalii, AICI!
Vezi aici detalii de la meciul Simona Halep - Alja Tomljanovic
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”