FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA

U CRAIOVA // „Perla Olteniei”, aproape de Serie A » Valentin Mihăilă i-a fermecat pe scouterii italieni: „În România a apărut un nou Chiesa!”

Articol de - Publicat miercuri, 05 februarie 2020 12:00

Valentin Mihăilă e considerat de un scouter al federaţiei italiene potrivit pentru un transfer la Ajax, Lazio ori Sevilla. „Driblează, e devastator în progresie şi abil în demarcările în careu”, îl caracterizează Andrea Ervigi, în Tuttosport, pe mijlocaşul de 20 de ani.

Valentin Mihăilă nu impresionează doar în Liga 1, dar atrage şi atenţia scouterilor europeni. Unul dintre cei acreditaţi la federaţia italiană şi angajaţi într-o echipă de patru de Tuttosport să observe talentele din toată lumea i-a făcut portretul mijlocaşului de 20 de ani al Universităţii Craiova: „Există un nou Federico Chiesa de România şi creşte la mai mult de o mie de kilometri de Florenţa, în România, la Universitatea Craiova, acelaşi club de unde a plecat Cristian Chivu. Pe rampa de lansare se află acum o extremă stânga născută în 2000", scrie în cotidianul torinez Andrea Ervigi, 32 de ani, ce l-a urmărit insistent pe internaţionalul U21.

„Nu-l mai poţi ajunge dacă prinde viteză!"

„E o aripă de picior drept. Joacă preponderent în stânga, dar poate fi folosit şi pe extrema opusă. Este un fotbalist dinamic. Principalele calităţi ale lui Mihăilă sunt viteza şi explozia. Îmbină fantastica progresie cu viteza şi reactivitatea. Dacă sprintează, cu ori fără minge, nu-l mai ajungi! Are şi tehnică bună, şi dribling, care îi permit să fie eficace pe spaţii mici. Uneori îşi dă balonul în faţă provocând adversarii la dueluri în viteză, în alte cazuri caută triunghiuri cu un coleg pentru atacurile în profunzime”, îl caracterizează Ervigi.

„Şut excelent şi timing”

Scouterul italian a descoperit şi specialitatea olteanului: "Îi place să plece din stânga spre centru pentru a ajunge la finalizare cu dreptul, piciorul de bază. Aşa îşi pune cel mai bine în valoare atuurile. Poate juca şi pe dreapta, astfel ajunge mai natural să centreze şi ameninţă mai puţin poarta. Câteodată a fost utilizat ca al doilea vârf, însă e un pic sacrificat în acel rol. Mihăilă are şut excelent de la distanţă şi e foarte abil în a urmări acţiunea care se dezvoltă pe flancul celălalt, ca să închidă faza demarcându-se cu un timing bun la prima sau a doua bară. E aripă ideală pentru 4-3-3, 4-2-3-1 ori 4-1-4-1", sună recomandarea italienilor.

Defecte: masa musculară şi comportamentul

Nu au fost trecute cu vederea defectele lui Mihăilă, nici capitolele la care mai are de lucrat: „E puţin slăbuţ la nivel fizic şi sigur are nevoie să crească în masă musculară. Şi să-şi îmbunătăţească aportul defensiv! Trebuie să-şi controleze anumite comportamente. Are momente în care primeşte cartonaşe pentru unele proteste evitabile. Dar vorbim despre un jucător de 20 de ani cu potenţial indubitabil, un talent ce necesită să mai fie lucrat un pic. Pe termen scurt, mi-l imaginez pe român în echipe ca Lazio, Ajax sau Sevilla”.

„Mihăilă este unul din diamantele cele mai preţioase ale campionatului românesc. Joacă la naţionala Under 21 pregătită de fostul atacant al Fiorentinei, Mutu, dar sigur va face pasul către prima reprezentativă”
Tuttosport, cotidian italian

„Ar putea fi o investiţie de viitor pentru cluburi ca Juventus şi Bayern, dar în acel caz ar avea nevoie de un an de împrumut la formaţii de tipul Parma ori Sassuolo, unde să evolueze cu mai multă continuitate”
Tuttosport, cotidian italian

NOTELE SCOUTERULUI

  • Abilităţi tehnice: 8
  • Calităţi fizice: 7,5
  • Capacităţi tactice: 7,5

5 golurişi 3 assisturi a reuşit Mihăilă în 20 de partide din acest sezon la Universitatea Craiova. A primit 9 cartonaşe galbene

4 partideşi 4 goluri are extrema stângă la reprezentativa U21. Plus o selecţie şi un gol la U19 şi încă un meci la naţionala U18

U CRAIOVA // „Perla Olteniei”, aproape de Serie A » Valentin Mihăilă i-a fermecat pe scouterii italieni: „În România a apărut un nou Chiesa!”

Valorează 60 de milioane de euro la 22 de ani!

Federico Chiesa (22 de ani, este băiatul fostului atacant italian Enrico (Parma, Fiorentina şi Lazio, 22 selecţii şi 7 goluri la naţională). Joacă la Fiorentina pe acelaşi post ca Mihăilă şi a debutat în Serie A când încă nu împlinise 19 ani, împotriva lui Juventus. A ajuns la 18 goluri marcate în elita Italiei în 119 meciuri, are 17 selecţii în Squadra Azzurra şi un gol. Este cotat la 60 de milioane de euro de transfermarkt.de. 

Jucătorii de la Craiova cântând imnul

Citește și:

Ministrul Ionuț Stroe e fanul declarat Craiovei din Liga 1: „Am abonament din primul sezon, stau în spatele băncii noastre de rezerve”

Război fratricid în Bănie » Mirko Pigliacelli a scindat suporterii: „Mirko Pinocchio” vs „Dar divin”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Diverse
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (4)
albalbastru72
albalbastru72  •  05 Februarie 2020, 13:22

Lasati copilul sa joace,sa se bucure de fotbal,nu-l mai intoxicati cu sume si cluburi,el nu e fecesebist(mbapeu).Putin respect gesepei,aici vorbim despre Universitatea Craiova si trebuie o anumita decenta.

deusdat
deusdat  •  05 Februarie 2020, 13:08

Mihăilă e exact genul de fotbalist care are azi succes în fotbalul mare. Altceva decât Marin, Drăguș, Coman, chiar și Ianis. E foarte dinamic, foarte agresiv, aleargă tot meciul, are viteză extraordinară, e cam singurul jucător tânăr din România cu profilul ăsta. El chiar poate ajunge la Juve, Ajax sau Liverpool. Deja ar trebui să debuteze la națională.

thebluestlion
thebluestlion  •  05 Februarie 2020, 12:14
Postat de vladutz13 pe 05 Februarie 2020, 10:57

Daca ar fi sa-l compar cu cineva pe Mihaila ar fi Dragus. Hai sa ne uitam ce s-a ales de el dupa transfer... Cred ca deja trebuie sa ne asteptam la esec din partea oricarui transfer in vest.

După ce ai zis asta sunt surprins că știi să scrii!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează