FOTBAL  »  Superliga  »  CORONAVIRUS

Consecințele coronavirusului în Liga 1 » Cel mai probabil scenariu: nu se acordă titlul!

Articol de , , - Publicat vineri, 13 martie 2020 15:33

Regulamentul FRF nu prevede o situaţie cum este cea din prezent, dar dacă nu se va mai putea juca pană la final de mai, atunci nu va fi desemnată nici campioana, iar clasamentul actual va decide participantele în Europa.

U Craiova propune reluarea Ligii 1 pe 15 mai, însă în momentul de faţă niciun organism mondial al sănătăţii nu şi-a asumat să spună o dată la care pandemia se va opri şi activităţile curente, inclusiv cele sportive, vor putea fi reluate.

„Eu nu ştiu pe ce se bazează cei de la Craiova când lansează ca termen 15 mai. Nu spun că nu e posibil să se poată juca atunci, dar dacă luăm ca reper situaţia din China, unde totul a izbucnit în decembrie şi acum suntem în martie şi încă nu se joacă nimic, atunci nici măcar luna iunie nu e rezonabilă" a fost prima reacţie pe care a oferit-o un oficial al FRF, e vorba despre Andrei Vochin, care a făcut declaraţiile respective la Telekom Sport. 

Deocamdată, Liga 1 e suspendată până la 31 martie, însă sunt şanse extrem de mici să se poată juca în aprilie, chiar şi în luna mai, mai ales că Raed Arafat, şeful Departamentului situaţiilor de urgenţă şi secretar de stat în Ministerul de Interne, a anunţat că „probabil vârful de contaminări va fi în jurul datei în care se va sărbători Paştele”.

Clasamentul play-off-ului Ligii 1 poate fi văzut aici

În acest an, Paştele este pe 19 aprilie. Şi atunci, ce se va întâmpla cu Liga 1? Cine va fi campioană? Când se va relua sezonul, dacă se va mai relua? Care vor fi echipele ce ne vor reprezenta în cupele europene, având în vedere că data limită până la care trebuie anunţată UEFA pe această temă e 1 iunie? Sunt întrebări la care regulamentele şi statutele FRF nu pot răspunde.

Fiindcă nu prevăd o astfel de situaţie, care nu s-a mai întâlnit în prima divizie după Revoluţia din 1989. Tocmai de aceea sunt posibile câteva scenarii pe care FRF şi LPF le pot pune în aplicare în cazul în care nu se mai poate juca. 

1. CFR campioană! Voluntari şi Chindia retrogradate
FRF ar putea valida ierarhia de acum, deşi mai sunt de disputat 8 etape în play-off şi 12 în play-out. În acest caz, ar declara-o pe CFR campioană, iar echipele care sunt pe ultimele două locuri ar retrograda, Chindia şi Voluntari. Este însă foarte puţin probabil să se accepte acest scenariu fiindcă ar putea expune FRF la eventuale procese pe care echipele care s-ar simţi nedreptăţite le-ar intenta.

2. Nu se decernează titlul 
Este scenariul cel mai probabil, pe care inclusiv alte campionate mari le-ar putea pune în practică. Nu se decernează trofeul şi practic nu se declară nicio echipă campioană. La fel şi în cazul echipelor retrogradate, acestea nu vor fi trimise în liga secundă. Totuşi, ierarhia actuală ar fi acceptată pentru trimiterea formaţiilor în cupele europene. România are dreptul la 4 echipe, campioana în Champions League şi următoarele două locuri plus câştigătoarea Cupei în Europa League. Cum Cupa României ar rămâne şi ea fără câştigătoare, primele 4 din Liga 1 vor ajunge în Europa: CFR în UCL, FCSB, Craiova şi Astra în Europa League.

Acest scenariu deschide şi o posibilitatea ca FRF să-şi pună în aplicare planul pe care îl are privind mărirea numărului de echipe în Liga 1, cu un an mai devreme decât programase. Dacă se va decide că nu va retrograda nimeni, ar putea fi acceptate pe prima scenă primele două clasate din liga secundă, care acum sunt UTA şi CS Mioveni, iar pe prima scenă am avea 16 formaţii.

Federaţia anunţase că vrea 16 echipe în Liga 1, primele 6 să intre în play-off, iar ultimele 10 în play-out. În play-off s-ar juca tur-retur, ceea ce ar însemna 10 etape, în play-out un singur meci pentru fiecare formaţie, ceea ce ar însemna 9 etape.

Reacții venite din partea oamenilor de fotbal

„După ce s-a întrerupt campionatul, a fost o stare de zăpăceală generală. Jucătorii rămân aici până luni. Cu românii pot discuta foarte ușor, dar e foarte curios ce se va întâmpla cu străinii mei. Vorbeam cu jucătorii, mulți vor să plece acasă”
Valeriu Iftime, patron FC Botoșani

„Nu trebuie să ignorăm nici opinia jucătorilor, e posibil să nu dorească să se antreneze. Sunt unii jucători străini ale căror familii sunt îngrijorate. Nu am nicio previziune despre cum vor evolua lucrurile” 
Ciprian Paraschiv, președinte Poli Iași

„Am întrerupt activitatea până luni. Am considerat că e mai bine ca fiecare să stea la casa lui și să evităm unele lucruri neplăcute. Am mii și mii de gânduri, dar n-aș vrea să mă încarc acum de fel și fel de scenarii”
Adrian Mihalcea, antrenor Dinamo

 „Cred că nu se va mai relua niciodată sezonul ăsta și nu se dă titlul anul ăsta! Pandemia va avea vârful peste vreo 10 zile”
Dumitru Dragomir, ex președinte LPF

77,7% din meciuris-au disputat din perspectiva echipelor care sunt în play-off, care au jucat 28 din cele 36 de partide programate

70%e procentul pentru cele din play-out, 28 din 40 de partide fiind disputate

Ședință de urgență pe 17 martie

În urma deciziei UEFA de a amâna toate meciurile din competițiile europene programate în săptămâna 16-22 martie, ieri secretarul general al LPF, Justin Stefan, a convenit, împreună cu secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu, să stabilească o întâlnire pentru data de 17 martie, când UEFA a convocat o teleconferință cu toate cele 55 de federații membre, reprezentanți ai FIFPro și cu conducerea Asociației Ligilor Europene de Fotbal.
„După încheierea teleconferinței UEFA cei doi oficiali ai LPF și FRF se vor întâlni pentru a analiza variantele de lucru în vederea reluării competițiilor interne, în funcție de recomandările UEFA, și vor transmite noile informații tuturor cluburilor”, se precizează în comunicatul Ligii.

Nu s-ar decerna nici Cupa

Nici a doua competiţie din România n-ar avea o câştigătoare. Cupa României a ajuns în faza semifinalelor, iar cele 4 echipe rămase în joc sunt FCSB, Dinamo, Sepsi şi Poli Iaşi. Penultimul act ar presupune dublă manşă şi meciurile erau programate pe 22/23 aprilie, turul, 13/14 mai, returul. Finala are ca dată ziua de 23 mai.

Totul depinde de UEFA

Teoretic, campionatul s-ar putea relua inclusiv în iunie, iulie sau august, iar viitoarea ediţie să fie şi ea decalată. Pentru a se putea face însă acest lucru e în primul rând nevoie de decizia UEFA în privinţa cupelor europene. Tururile preliminare încep în iunie, însă dacă forul de la Nyon va hotârî ca acestea să debuteze în septembrie, iar la iarnă, în pauza de două luni şi ceva care are loc an de an în cupele europene, să se joace, atunci poate apărea şi acest scenariu: actualul sezon să se poată disputa chiar şi în iunie-august!

„Amânarea meciurilor până la 31 martie e cea mai bună decizie. În următoarea perioadă, voi încerca să am o discuție cu domnul Arafat pentru a vedea ce estimează autoritățile. La momentul de azi, reluarea campionatului pe 15 mai pare o dată cam îndepărtată”
 Justin Ștefan, secretar general LPF

Ar fi nevoie de o lună la play-off

Pentru cele 8 etape rămase de disputat în play-off, teoretic, FRF şi LPF ar avea nevoie chiar şi de cel mult o lună pentru programarea meciurilor. Ar însemna o medie de un meci la 3,75 de zile, ceea ce s-ar încadra în regulament. Pentru play-off ar fi nevoie de o perioadă de o lună şi jumătate.

Au fost probleme și în 1977!

Returul ediției 1976-1977 fusese programat să înceapă duminică, 6 martie, un meci, FC Constanța-Steaua, fiind televizat și fixat sâmbătă, 5 martie. În seara de 4 martie 1977, la ora 21:24, România a fost zguduită de un catastrofal cutremur, a cărui magnitudine, 7,2 pe scara Richter, a produs peste o mie de morți și numeroase distrugeri. 

Prima etapă a returului a fost reprogramată zece zile mai târziu, pe 16 martie, mai puțin partidele Dinamo - Timișoara și Sportul - Corvinul, stadioanele bucureștene găzduind încă, pe gazoane, corturi cu sinistrați. S-a înființat la CEC în "Contul 1977", în care majoritatea cluburilor de fotbal au depus sume de ordinul sutelor de mii de lei. Duminică, 13 martie, înainte de reluarea întrecerii oficiale, au avut loc mai multe partide amicale, cu stadioane pline, încasările fiind donate în conturile sinistraților.

Citește și:

EXCLUSIV Dacă nu se amână, „barajul” Islanda-România se joacă fără spectatori! Ce au hotărât azi islandezii

Situația la zi în fotbalul european: 28 campionate suspendate din cauza pandemiei de coronavirus + unde se mai joacă și cine transmite meciurile

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
Nationala
Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Nationala
De ce a fost întrerupt meciul România - Kosovo! Filmul complet al haosului de pe Arena Națională
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale
Box
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (76)
764468963651742
Ilie Golombioschi  •  14 Martie 2020, 08:40
Postat de hhannibal pe 13 Martie 2020, 20:47

In Italia au revigorat cupa jucandu-se pe terenul celei mai tari! Asa au avut superfinale in ultimii ani! N-au mai ajuns (conjuctural) toate no-name-urile in finala...

Ti-am mai raspuns la chestia asta cu Italia dar vad ca nu citesti raspunsurile sau nu intelegi ce ti se spune e treaba ta nu repet degeaba.Fara dubla mansa ofera mai multa libertate pentru reprogramarile necesare.

111855873007282
Un Timisorean  •  14 Martie 2020, 07:10

Pai, si astia au jucat degeaba ? Nu ar fi corect sa se anuleze campionatul. Oricum, campionatul regulat s-a incheiat.Daca e sa se opreasca acum, campioana ar trebui sa fie CFR, iar retrogradate : CHINDIA si VOLUNTARI.

johnwick_chapter2
johnwick_chapter2  •  13 Martie 2020, 23:06
Postat de catalynn pe 13 Martie 2020, 21:32

Ei nu mai spune! Intamplarea face sa am si o locuita in CJ, ce-i drept nu o vizitez atat de des pe cat mi-as dori, timpul nu-mi permite, si nu mi-a zis nimeni ce balmajesti tu pe acolo, ce-i drept insa nu am avut de a face cu natarai ca tine. :-)))) Tu esti exemplul perfect din cauza caruia noi astia din Capitala ii consideram pe ardeleni inceti la minte si prosti din nascare, a fost suficient cativa pt a strica renumele unei intregi provincii lucuita din fericire de oameni decenti in imensa lor majoritate. Ce stii ma despre Bucuresti?! Te-au scuipat toti cand ai ajuns aici?! Pai ce ai fi vrut sa iti faca?! :-))))))

ai stat ceva ascuns, naparca, pana sa-ti dea stapanii verde sa comentezi. ai locuinta in Cluj cand te dai mare fata de aia cu care "igienizezi", ca daca zici adevarul, ca stai langa Glina.... pai, uite, esti exemplul perfect de ce va numesc ardelenii mitici. aia cu scuipatu o fi vreo chestie sau obicei la "de-alde" ca tine, brunete fanarioate, dincoace de munti lipseste ca notiune.

Vezi toate comentariile (76)
Comentează